Quantcast
Channel: Unknown Bucharest
Viewing all 34 articles
Browse latest View live

Lupoaica, reasezata la locul potrivit

$
0
0
Recent restaurata, statuia reproducand "Lupa Capitolina" a revenit de curand in mica piateta de la capatul dinspre Bulevard al Lipscanilor. 


Desi la inceput am crezut ca nu are rost mutarea statuii "Lupoaicei" din Piata Romana, cand am trecut prima data pe acolo mi-am dat seama ca ma insel pentru mai multe motive:

1. Statuia se incadreaza perfect ca dimensiuni in spatiul piatetei si pe fundalul caselor de la intrarea in Lipscani, mult mai bine decat se incadra in spatiul deschis si larg de la Piata Romana;
2. Lupoaica este acum apropiata si accesibila. Aproape toti trecatorii se opresc langa monument macar o clipa, multi il fotografiaza. Iar bancile din jurul statuii par a fi perfecte pentru un scurt popas;
3. Este un simbol cultural si istoric usor de inteles si retinut si pentru vizitatorii straini ai Bucurestilor-simbolul originii latine a romanilor si al apartenentei acestora la lumea occidentala- statuia etrusca a Lupoaicei ce evoca intemeierea legendara a Romei, prezenta si intr-o piata a Cetatii Eterne, fiind deja cunoscuta acestora;

Ar trebui asezata (nu am observat daca exista deja) o mica placuta explicativa a imprejurarii in care a fost daruita Bucurestilor (un dar din partea Romei in anul 1906, atunci cand se implineau 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I si 1800 de ani de la cucerirea Daciei de catre romani).



4. Bucurestii nu sunt inzestrati cu prea multe monumente cu valoare de simbol, iar Lupoaica poate deveni unul din simbolurile orasului. 
5. Prezenta micului monument va pune mai bine in valoare Lipscanii- evident, atunci cand va exista ceea ce trebuie pus in valoare, dupa finalizarea lucrarilor pe Lipscani si la Pasajul Comercial Gabroveni...

Impresia mea a fost ca statuia se potriveste atat de natural acestui loc de parca nu a fost niciodata mutata.


Pe cele doua parti ale soclului se afla stema veche a orasului Bucuresti, cea din perioada Regatului, reprezentandu-l pe Sf. Dumitru pe scut. Este cred cea mai mare si mai frumoasa reprezentare a acestei steme care poate fi gasita in Bucuresti.



Vedere cu Lupoaica spre Baratie si centrul istoric de la est de Bulevard.


Magnificele balcoane de fier ale caselor din centrul istoric

$
0
0
In ultimele decenii ale veacului 19 vechiul centru comercial al Bucurestilor s-a inzestrat cu cladiri in gratiosul stil eclectic specific perioadei Regelui Carol I. Alaturi de cornisele si de ancadramentele de porti si ferestre ornamentate, balcoanele din fier forjat sau turnat intr-o multime de modele dau caselor din centrul istoric bucurestean nota aparte de rafinament si romantism.

Strada Franceza, ale carei case s-au pastrat miraculos, pe fragmentul intre Selari si Calea Victoriei alcatuind un sir aproape neintrerupt si omogen stilistic de fatade de epoca, etaleaza exemplare remarcabile:





In mod particular frapante si spectaculoase sunt balcoanele turnate in intregime din fier (inclusiv consolele) care sunt mai vechi si mai rare, cum este si acesta de pe Intrarea Soarelui, al unei case de mijloc de secol 19:


Tot pe Intrarea Soarelui, dar pe partea opusa, un balcon de mari dimensiuni, rupt la un capat; anul constructiei casei este 1874, marcat in lucratura din fier a balconului:


Balcoanele inguste de latimea ferestrei a unei case pe Selari:


Sirul de case negustoresti cu balcoane de pe Strada Baratiei:


Cand aceste case de epoca si balcoanele lor sunt renovate devin cu adevarat impresionante. Aproape toate casele urmatoare au fost renovate relativ recent, in ultimele luni, ceea ce trezeste sperantele privind "renasterea" centrului istoric al Bucurestilor;
Dupa o indelungata asteptare casele din zona Lipscanilor ce intruchipeaza eleganta si rafinamentul "Micului Paris" care erau Bucurestii la sfarsitul secolului XIX incep sa fie puse in valoare. Centrul vechi al Bucurestilor are potentialul de a deveni unul din cele mai atractive din Europa:



Casa pe Strada Baratiei, peste drum de cele de mai sus. Balconul ei de pe colt, chiar deasupra intrarii, este elementul ornamental principal al cladirii (vitrinele de la parter cu arcade rotunde sunt tipice pravaliilor de la inceputul secolului XIX).


Balcon pe coltul unei case de pe Strada Franceza.


Fatada dinspre Lipscani a Hanului cu Tei; Negrul balcoanelor de fier pe fondul alb al zidariei formeaza un contrast de mare efect.



Tot pe Lipscani, la coltul Intrarii Selari, un balcon pe console elegant sculptate;


Casa pe Covaci;


Alaturi, pe Covaci colt cu Sepcari;


Probabil cel mai remarcabil balcon din Lipscanie, atat prin lungimea lui cat si prin finete, pe Strada Smardan;


In "topul celor mai frumoase balcoane" intra cu siguranta cele ale Hanului Elias-Patria-fotografia prezinta pe cel de pe fatada nordica. Unul identic este pe cealalta fatada la strada, deasupra intrarii in curtea interioara (Hanul Elias-Patria nu este favorizat de pozitia lui incat este posibil sa treci pe sub cele doua minunate balcoane fara sa le observi; ambele fatade exterioare raspund pe strazi inguste si fara perspectiva);

Sper ca atractia exercitata de casele deja renovate si frumusetea lor sa aduca o afluenta crescuta de vizitatori intr-un mod convingator pentru alti proprietari si investitori iar procesul de regenerare al centrului vechi al Bucurestilor sa fie ireversibil.

Adaug linkuri spre un amplu articol mai vechi in limba engleza (in trei parti) al d-lui Valentin Mandache despre balcoanele din fier:

http://historo.wordpress.com/2009/02/15/the-iron-balconies-of-bucharest-part-3/
http://historo.wordpress.com/2009/01/25/the-iron-balconies-of-bucharest-part-1/
http://historo.wordpress.com/2009/02/03/the-iron-balconies-of-bucharest-part-2/

Rarӑ vitrinӑ de prӑvӑlie în stil neo-românesc timpuriu

$
0
0
Pravalia se gaseste la parterul  unui bloc de sfarsit de secol XIX (1896), la vremea respectiva printre primele constructii nou aparute pe Bulevardul Carol recent deschis sub primariatul lui Pache Protopopescu. Este interesant ca arhitectul a preferat pentru acest imobil de raport stilul neo-romanesc ce incepuse doar de curand sa se difuzeze in Bucuresti dupa construirea de catre Ion Mincu a Casei Lahovary (1886) si a Scolii Centrale de Fete (1890) (vezi si "Stilul arhitectural national-romantic si Art Nouveau in Bucuresti"), avand in vedere ca in acea epoca stilurile "istoriciste" erau considerate mai prestigioase iar majoritatea caselor la care intalnim stilul arhitectural national-romantic sunt locuinte familiale de dimensiuni mai mici.

UPDATE! Imobilul apartine se pare lui Ion Socolescu, unul din arhitectii care au contribuit la propagarea stilului neo-romanesc.

Este un rar exemplu de vitrina de pravalie in stil neo-romanesc timpuriu si este imbucurator ca tamplaria originala s-a prezervat foarte bine. Motivul ornamental tipic al arcadei in acolada apare atat la ferestruica-oberliht de deasupra usii cat si la lateralele panoului cu numele firmei. Inedit pentru o vitrina de magazin ancadramentul in forma de franghie rasucita (motiv preluat de la bisericile medievale romanesti) pe care il aflam de obicei la casele in stil neo-romanesc sub forma unui brau orizontal sub streasina.



Zona veche a Pietei Matache, parte din sufletul orasului

$
0
0
Planurile de reconfigurare a Strazilor Buzesti si Berzei in cadrul proiectului mai larg al drumului ce va uni Piata Victoriei si Palatul Parlamentului implica demolari de amploare, cele mai importante dupa anii '80. Vor fi inlaturate case darapanate si dughene suspecte, stanjenitoare pentru un oras civilizat, pentru a nu mai vorbi de cauza traficului auto ce sensibilizeaza orice sofer- motive pentru a astepta cu nerabdare lucrarile planificate. Ori poate nu?!

In cateva zile insorite ale acestei toamne am fotografiat unele din casele ce probabil nu vor mai apuca inca o vara.


Casele ce par a se sprijini unele de altele pentru a nu se prabusi, din apropierea Pietei Buzesti, in contrast dramatic cu cladirea de birouri din spate. Intre casa scunda cu fatada modificata si bloculetul construit cu economie de mijloace se afla un tip de casa de secol XIX caracteristica prin structura (pravalie jos si camere la etaj, intrare prin gang si curte interioara), prin dimensiunile reduse, prin materialele de constructie (caramida  manufacturata, tamplarie din lemn). Miracol in conditiile de astazi, are inca vitrina originala deasupra careia se mai desluseste firma "Legatorie de carti". Arcada in forma de acolada a boltii de intrare in gang este un detaliu specific arhitecturii traditionale locale.


Un bloc "modern" la vremea lui, anii '20-'30, lipsit de pretentii dar nu si de personalitate;
UPDATE 8 dec. 2010: nici blocul, nici casele de mai sus nu mai exista. Demolarile au ajuns la Hotel Marna.


Victima colaterala, Hotelul Marna in stil Art Deco va trebui si el sa cada desi, renovat prin anii '70, are fatada intacta.


Locul Pietei Matache de la intrarea Caii Targovistei in oras a fost dintotdeauna menit comertului. Taranii din imprejurimile Bucurestilor intrau in Cetate venind pe Calea Targovistei si isi instalau carutele cu marfa pe ulita care si-a capatat numele dupa al Bisericii "Cuibul cu Barza", cam pe locul unde este acum Hala. Pe aceeasi Cale a Targovistei veneau si negustorii de la Brasov, deoarece drum de caruta intre Campina si Predeal nu a existat pana la jumatea sec. XVIII. Dupa constructia Garii Targovistei in 1870 zona a devenit una din cele mai importante ale comertului bucurestean alaturi de Piata Mare si Obor.

Pe la sfarsit de secol casele pre-existente de la intersectia Grivitei cu Buzesti-Berzei au fost inlocuite cu unele elegante in stilurile actualizate ale clasicismului si renasterii franceze cu recuzita lor de cupole, frontoane si arcade. Vedem intersectia imortalizata prin fotografii si desene in imagini de acum un veac, pline de animatie, cu cladiri superbe pe toate cele patru colturi.


Calea Grivitei spre Gara la 1900- perspectiva este aceeasi ca in urmatoarea fotografie; in locul casei din stanga (unde a locuit doctorul Botescu) se va construi in perioada interbelica imobilul Art Deco existent si astazi);





Zidurile casei Constantin Radulescu, care cuprindea candva si Cinema Feroviar, disparut in ultimii ani pur si simplu bucata cu bucata. 

Reconstruirea cladirii fostului Cinematograf Grivita/Feroviarul sau a demult disparutei case de peste drum -o "frumusete bucuresteana" in stil eclectic frantuzesc- inlocuita de un maidan gol, este o povara prea grea pentru resursele materiale si morale de care dispunem. Totusi sunt aici case frumoase renovabile (cladirile ramase pe cele doua colturi, cea cu bovindouri si cariatide de vis-a-vis de Hotel Marna, cele din spatele Halei si de peste drum de ea ca si cele de pe Grivitei)  care refacute ar putea alcatui un colt prezervat de vechi Bucuresti, in aceasta zona cu acces usor dinspre Gara, Piata Victoriei si centru, cu urias potential de valorificare.

UPDATE Ramasitele Casei Radulescu si Hotel Marna au fost daramate. Ramasa doar un zid gol, ceea ce mai ramasese din Casa Radulescu reusea in mod uimitor sa domine cu prezenta ei intersectia, fiind un reper al locului. Raspantia Grivitei-Buzesti, spatiu emblematic al Bucurestiului vechi, este acum istorie. 




Vedere cu o latura a Halei Matache, hala pentru carne si peste ridicata de Primarie la 1887 dupa standardele moderne ale epocii, cu stiutele arcade rotunde ale vitrinelor. Nu se stie ce soarta i se pregateste, daca va fi sau nu demolata. 
In spatele ei casa subreda cu etaje si mansarda, facuta pentru a da in chirie camere ieftine negustorimii marunte, seamana unui vapor plutind in deriva peste dughenele din piata si prin vicisitudinile vremii.


Tot in spatele Halei este casa "la doua randuri" tip han, cu fatada alungita si doua intrari la cele doua capete, fiecare surmontate de balcoane. In chip caracteristic perioadei ei, sfarsitul de secol 19, casa imbina o compozitie echilibrata de tip clasic a fatadei cu o decoratie in stil national-romantic cu trasaturi otoman-orientale (arcadele in acolada, streasina).



Demolarile se vor face pe dreapta, sensul spre Stirbei Voda. Vor include oare si cladirea Halei?
UPDATE feb. 2011: partea din fata a halei, mai scunda decat cea din spate, si cu acel corp central cu relief sculptat au fost adaugate in perioada interbelica. Proiectul initial din 1887 cuprindea doar pavilioanele din spate, mai inalte, cum se vede intr-o carte postala de la 1900. Imaginea ne arata vechea Hala, fara corpurile adaugate mai tarziu, tarabele precupetilor, o fantana de raspantie cu ghizduri rotunde de piatra si casa cu arcade orientale din spatele Halei.


Dincolo de Hala si pe aceeasi parte cu ea, pana la intersectia cu Dinicu Golescu si Stirbei Voda, se desfasoara un amestec heteroclit, dar in mod curios nediscordant, de pravalii, dughene, case cu gradina, case boieresti sau negustoresti aratoase si chiar bloculete, toate de joasa inaltime, cel mult doua etaje, asezate in timp intre sfarsitul de secol 19 si perioada interbelica, reflectand lumea micului comert si a burgheziei de diferite grade gravitand in jurul Pietei Matache.


Casa Stefan Stroe, monument istoric.



Blocul cu parter inalt si doua etaje are o intrare prin gang cu arcada in forma de acolada. Intrarea conduce in dreapta la scarile din piatra cu trepte arcuite care urca spre etaje iar in fata, in chip neasteptat, la o curticica interioara.


Casa construita dupa planurile arh. Schükerle 1897, monument istoric.


Mai departe gasim o locuinta cu etaj, fara stil, doua casute prapadite si un imobil cu apartamente ieftine, ingust dar intins pe adancime, cu pasarele in fundul curtii care dau acces la camere si cu aer indoielnic. Pe cealalta parte a drumului, acelasi amestec de tot felul de magazine, ateliere si casute modeste, dar si o casa boiereasca in toata regula, cu gard de fier forjat, gradina, marchiza, trepte de piatra si frontoane.

Zona a agonizat lent, incepand cu sistematizarile din anii ’70 care aici au insemnat demolari de case spre Stirbei Voda si indepartarea Bisericii Cuibul cu Barza in spatele blocurilor. Resorturile ei au fost stricate, si nimic nu s-a facut pentru scoaterea ei din declin. Casele de pe Buzesti si Berzei, intrate in planul de demolari, sunt dezagreabile la infatisare. Zona Strazii Buzesti-Piata Matache-Berzei, de mult timp un colt de Bucuresti destramat, urmeaza a fi indreptat, largit si modernizat, dar sa nu ne bucuram prea tare. Ele cuprind o particica din spiritul viu al Bucurestilor pe care nu il vom mai regasi.


O batrana casa boiereasca

$
0
0

Cum intri pe Strada Latina mergand spre Armeneasca, trotuarul de pe stanga pare a se sfarsi brusc in curtea unei case (strada de fapt se ingusteaza mult iar trotuarul continua pe langa zidul ei). Nivelul curtii coboara usor sub cel al strazii incat casa pare putin ingropata. Este cu siguranta o casa foarte veche judecand dupa standarde bucurestene, de mijloc de secol 19 sau chiar mai devreme. Curtea larga este pavata cu bolovani de rau, cum inca mai sunt curtile unor case vechi, iar pe o latura mai este o constructie auxiliara, servind candva probabil ca locuinta pentru personalul numeros.


Casa este ridicata pe un plan patrat, cu parterul asezat deasupra unei pivnite inalte si cu partea mediana a fatadei principale usor iesita in afara. Simplitatea structurii, lipsa ornamentelor si  masivitatea dau aspectul general de conac de tara-un conac destul de degradat astazi si nu doar datorita timpului. 
Frontonul neoclasic urmeaza cu timiditate tendintele arhitecturale "moderne" ale epocii, dar in esenta este ocasa batraneasca ridicata de mesteri dupa formele si regulile prescrise de traditia autohtona, cu o arhitectura caracterizata de simplitate si functionalitate. 
Suntem in prezenta unui discret mesager al timpului.


O casa in stil Art Nouveau la margine de oras

$
0
0

Am fost surprinsa sa gasesc aceasta casa remarcabila pe Calea Floreasca, strada aflandu-se in perioada ridicarii casei, probabil primii ani ai secolului 20, in zona de periferie de dincolo de vechea sosea de centura (Soseaua Stefan cel Mare). Probabil ca prezenta Hipodromului din apropiere (desfiintat dupa 1936) a constituit elementul de interes in optiunea proprietarului.

Este o casa cu trasaturi in stil neoromanesc si Art Nouveau pe structura obisnuita a casei-vagon, insa cu basement foarte inalt, remarcabila prin armonia proportiilor care ii confera zveltete si eleganta. Partea centrala decrosata este mai inalta, punand in evidenta frumosul portic cu arcade si coloane al intrarii.

In curte se mai afla doua constructii mai mici, in acelasi stil cu locuinta, din care una este posibil sa fie un chiosc de gradina, si este pacat ca gardul opac impiedica vederea. Chioscurile de gradina, acolo unde ele (mai) exista, sunt rar vizibile din exteriorul curtii. Un gard din zidarie si fier forjat ar fi adecvat stilului casei si ar permite ca fatada dinspre curte si chioscul sa poata fi admirate din strada. 
Gardul este important in ambientul strazii si in efectul estetic de ansamblu al casei. In acest caz, gardul impreuna cu acoperisul dintr-un material modest ce l-a inlocuit pe cel original din tigla sunt singurele detalii care afecteaza aspectul casei. 

UPDATE Martie 2011- fotografii noi ale casei:








Ferestrele caselor "Micului Paris"

$
0
0

Figuri de femei cu expresii serene sau enigmatice, lari ocrotitori, detalii fine infrumuseteaza ferestrele caselor de secol 19, reflectand stralucirea plina de gratie a epocii Regelui Carol I, cand Bucurestii devenisera cu adevarat "Micul Paris".


 Spre deosebire de toate ferestrele de mai jos, ale unor case apartinand burgheziei de clasa mijlocie si etaland un anumit statut social, acestea apartin unei casute umile de dincolo de Biserica Sf Silvestru, cu bolta de vita-de-vie in gradina si capriori la streasina, doar o casuta semi-rurala dintr-o zona indepartata a orasului.

Fereastra unei case fermecatoare, caracteristica pentru sfarsitul de secol  19 bucurestean, zona Bisericii Armenesti.

O fereastra a fatadei neoclasice a cunoscutei case cu pridvor din Serban Voda (casa este de la sfarsitul secolului 18 insa fatada a fost renovata ulterior).

Fereastra cu fronton clasicist a unei case de epoca reprezentative, strada Romulus.

Fereastra cu trasaturi Art Nouveau a unei vile in prezent in renovare. Nu se stie daca vom regasi la sfarsitul lucrarilor delicata decoratie si chipul gingas cu zambet sagalnic de la ferestre (chipul cel mai gingas al unei arcade de fereastra, cu cel mai frumos zambet care emana bucurie si optimism, pe care il cunosc eu); strada Popa Soare. 

Tot trasaturi Art Nouveau la ferestrele unei vile foarte deteriorate, probabil pe cale de demolare sau modificare. Zona George Cosbuc.

Fereastra unei case neintretinute, aflata intr-un proces de rapida degradare; strada Popa Soare.

Detaliu cu finul panou decorativ de la baza ferestrei.

O minunata pereche de ferestre la fatada dinspre strada a unei case impunatoare in stil eclectic-academic "Mic Paris" pe strada Justitiei. 

Detaliu de fereastra.

Ferestrele "Casei cu geamuri bombate" de pe strada Radu Calomfirescu.


Strada Arcului a fost pe jumatate distrusa in 1986 prin trasarea unei noi artere (str. Armand Calinescu) care a afectat unul din cele mai frumoase si bine pastrate cartiere bucurestene, fosta "mahala armeneasca" cu locuinte burgheze de sfarsit de secol 19. Spre capatul "ramas in aer" al Strazii Arcului au aparut in ultimii ani unele dupa altele mai multe constructii moderne si anoste cu multe etaje. Aceasta casa, frumoasa si relativ bine pastrata, a ramas izolata intre ele.

Un fel de metafora a contrastului dintre trecut si prezent (ma refer la prezenta antenei de satelit la aceasta fereastra veche); strada Sf Constantin (langa Cismigiu).

O minunata casa "Belle Epoque", strada Lucaci.

La o foarte reprezentativa casa tip "vagon" din zona Patriarhiei.

Dintre casele de mai sus, doar vreo cinci vor supravietui, sa spunem macar inca o generatie. Celelalte, dupa aprecierea mea, vor disparea in cel mult cativa ani. Aceeasi este situatia in general, viitorul caselor de secol 19 este precar, chiar si in cazul in care se renoveaza. O data cu disparitia lor se pierde cea mai seducatoare dintre infatisarile Bucurestiului, cea a sfarsitului de secol 19.

Dealul Patriarhiei

$
0
0
Intr-una din zilele reci si cu lumina clara ale acestui decembrie, Biserica Patriarhiei capatase o aparenta aproape imateriala.


Recunoscator de a fi invins rascoala lefegiilor, Constantin Serban Basarab fonda in 1655 o manastire pe un deal acoperit cu vii din apropierea Curtii Domnesti ("Dealul Viilor"). Se pare ca anterior existase aici un mic schit de lemn, lucru deloc neobisnuit. Manastirea a infruntat valtoarea vremurilor inca de la inceput, fiind jefuita de turci inainte chiar de a fi terminata. Mai apoi Radu Leon a reusit sa o ispraveasca si sa o inconjoare cu un zid protector ca de cetate, intarit cu contraforti. Tot el, stramutand Mitropolia de la Targoviste la Bucuresti, a transformat biserica in Catedrala mitropolitana (1668). 


Vestigiu al fostei incinte si monument de arta feudala, poarta de intrare cu turn a aparut in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu care a dorit sa-si inlesneasca accesul dinspre resedinta sa de la poalele dealului, pana atunci intrarea facandu-se pe sub turnul-clopotnita dinspre Filaret

De-a lungul timpului, Colina Mitropoliei a fost martora sau scena evenimentelor istoriei. Clopotele Mitropoliei au rasunat cele dintai in ziua de 11 iunie 1848 din Turnul lui Brancoveanu, vestind izbucnirea Revolutiei, iar Dealul Mitropoliei a fost inconjurat de masele populare pentru a sustine guvernul revolutionar in momentele critice. Langa clopotnita Mitropoliei au fost ingropati intr-o ceremonie miscatoare, in prezenta bucurestenilor care "intesau" aleea ce duce la catedrala, cativa martiri ai acelor zile agitate. Pe colina Mitropoliei a fost ales sub presiune populara Alexandru Ioan Cuza domn al Tarii Romanesti, savarsindu-se astfel Unirea Principatelor, tot aici a fost proclamata Independenta de Stat a Romaniei si Regatul. Istoricul Emanuel Badescu ne vorbeste despre bucuria si entuziasmul popular din ziua sfintirii Clopotului cel Mare, adus in 1888 pentru a indeparta, o data cu vechiul clopot inlocuit, amintirea prezentei rusesti in Principate.

Domni si mitropoliti au fost unsi in fata altarului catedralei, iar biserica a avut si rolul de necropola domneasca. Cele doua cruci din dreptul altarului sunt ramasite ale crucilor si pietrelor de mormant care existasera in jurul bisericii. Mitropolia a fost centru de propagare al culturii prin tiparirea de carti in tipografia instalata aici de Mitropolitul Varlaam, intre care si prima Biblie tradusa de carturarul Nicolae Milescu Spatarul in limba romana (1688). 


Frederic Dame remarca la inceputul secolului trecut contrastul dintre destinatia lor atat de importanta si simplitatea si modestia cladirilor de pe Dealul Mitropoliei care gazduiau cele trei autoritati: cea Divina, cea a Statului si cea Ecleziastica. 

In 1907, pe locul fostei staretii (in care se tinusera inca din vremea Regulamentului Organic sedintele Divanului boieresc si ale Adunarii Obstesti prezidate din jiltul sau de Mitropolitul tarii), a fost construit noul Palat al Camerei Deputatilor, cladirea eleganta cu portic (arh. Dimitrie Maimarolu) cu o cupola caracteristica, usor de recunoscut de la distanta. Mai tarziu a fost edificat (arh George Simotta, 1931) noul Palat al Patriarhiei. Palatul se intinde pe coasta dealului in jos, fiind vizibil din Bd. Regina Maria ori din alee si doar putin de pe platou.


Palatul Patriarhiei vazut dinspre alee (Strada Patriarhiei);


Intrarea dinspre apus si cupola familiara bucurestenilor a Palatului fost al Camerei Deputatilor;



Pe latura de apus a platoului si alipite resedintei Patriarhului sunt Paraclisul si foisorul lui cu arcade in stil brancovenesc, refacute de catre domnitorul Nicolae Mavrocordat, pretioase monumente de arhitectura feudala romaneasca. Tampla aurita si ajurata a paraclisului si poarta de lemn sculptat sunt recunoscute pentru remarcabila valoare artistica.
Acest luminat fanariot, posesor al unei biblioteci faimoase, "cea mai bogata din Europa Orientala", ridicase cam in acelasi timp (1724) azi pierduta Manastire Vacaresti si casele domnesti cu minunatul, la propriu, Foisor (disparut si acesta) care a dat numele mahalalei, nume ajuns pana la noi (cartierul din jurul Bisericii Foisor, in sud-estul orasului - nici o legatura cu Foisorul de Foc). 

Lipsesc cele doua porti groase de stejar ale turnului de acces, disparute in urma restaurarii recente.

Biserica larga si bine asezata pe pamant s-a dovedit de nezdruncinat, la propriu si la figurat, strabatand timpul si implinindu-si menirea. Turlele ei sunt intre foarte putinele turle de biserici bucurestene scapate neatinse. Catedrala a fost de-a lungul timpului simbol al puterii statale a Tarii Romanesti si al rezistentei neamului. 
Prin monumentele sale de istorie si arta si prin incarcatura de semnificatii Dealul Mitropoliei poarta un mesaj uitat si de care avem nevoie mai mult ca oricand, acela al identitatii noastre si a ceea ce ar trebui sa fim.

Fotografii vechi ale Cartierului Uranus-Izvor

$
0
0


O imagine cu valoare documentara din anii '70: vedere peste Podul Izvor spre Strada Uranus (aflata in continuarea acestuia) si zidurile de incinta ale Manastirii Mihai Voda. Fotografia pare a fi fost luata din cladirea Ligii Culturale pentru Unitatea Tuturor Romanilor (cea adapostind Teatrul Bulandra);

In anul 1985, in contextul construirii Casei Republicii, cladirile de incinta ale ansamblului manastiresc Mihai Voda, incluzand Palatul Arhivelor Nationale (1925) au fost daramate. Biserica veche de 400 de ani impreuna cu Turnul cu Clopot, si ele in pericol de demolare, au fost in cele din urma translatate spre est cu aproape 290 de metri iar in prezent se afla inchisa intre siruri de blocuri, in vecinatatea unui maidan. Pe locul zidirilor manastiresti avem azi dupa cum se stie un anost spatiu verde (Parcul Izvor).


Translatarea Schitului Maicilor (iunie 1982, prima dintre bisericile translatate); Se stie ca biserica Schitului Maicilor, candva inconjurata de gradina si chilii in stil brancovenesc, se afla in prezent "aruncata" pe o ramasita de teren in spatele blocurilor de la B-dul Libertatii.


Strada Putul cu Apa Rece...


Strada Pelerinilor, "Scaricica" des pomenita si fotografiata pentru pitorescul ei, in inca o ipostaza. 
Henri Stahl o evoca la inceputul secolului trecut ca "un pitoresc drum bolovanos".


O imagine tulburatoare: locuitorii cartierului in curs de demolare se muta in timpul noptii, din motive de discretie...

Despre ansamblul manastiresc Mihai Voda si fostul Cartier Uranus am scris in aceste postari mai vechi, care cuprind amanunte, fotografii si harti: 

Fotografiile apartin d-lui Lazar Dinu, prin a carui amabilitate le-am putut posta (si caruia-i multumesc din nou).

Ilustrata de iarna din Bucuresti

$
0
0

Imagine idilica de carte postala ilustrata: casuta cu pridvor si gradinita incarcate de zapada...


...este casa parohiala aBisericii Delea Veche din Bucuresti, in stil neo-romanesc, acoperita de zapada ultimelor zile.


Casa moderna interbelica cu aer balcanic-oriental

$
0
0


Casa se afla pe langa Sfintii Voievozi, pe una din stradutele rretrase, "purtatoare de secrete" ale vechiului Bucuresti. In timpul verii, coroana bogata a arborelui din curte o face putin vizibila.
Ma incanta pentru ca este o casa atat de specific bucuresteana prin trasaturile ei: planul neregulat, adaptat spatiului stramt disponibil, (curtea fiind comuna cu a altei case), stilul incert, dar perfect in spirit bucurestean, un fel de stil regional romanesc modernizat cu elemente Art Deco; aerul oriental si plin de caracter dat de acel bovindou proeminent, care prelungeste spatiul disponibil al etajului al unei case aflate pe un teren foarte ingrat; streasina pe suporti de lemn, foarte expresiva, participand puternic la culoarea locala-balcanica a casei (de fapt, casa nu ar avea acelasi farmec fara streasina de lemn) si copacul inalt si batran din curte, a carui coroana acopera aproape toata strada cand este infrunzit.





Casa parohiala a Bisericii Razvan

$
0
0

In spatele Bisericii Sf Gheorghe Nou si la cativa pasi de centrul orasului se afla una din cele mai vechi case de locuit din Bucuresti, casa parohiala a Bisericii Razvan. In lista monumentelor istorice figureaza ca datand din a doua jumatate a sec. 19, dar ar putea fi chiar mai veche (sau poate ca a fost construita dupa Marele Foc din 1847, care va fi afectat fosta casa parohiala, foc care a distrus si hanul Sf Gheorghe alaturat?!). Pentru Bucuresti asta inseamna foarte mult, cladirile de aceasta varsta aproape se pot numara pe degete. Mai mult, casa nu a suferit inca modificari, are probabil infatisarea initiala.
[UPDATE 5 feb. Dl Dan Rosca ne spune ca, dupa harti si documente vechi, casa parohiala a fost construita intre 1856-1860 pe locul altora preexistente)

Stilul ei, de trecere de la vernacular la neo-clasic, sau neo-clasic incipient, (exprimat mai ales prin prezenta frontonului), reflecta epoca de patrundere si raspandire a arhitecturii de factura occidentala careia-i apartine. Dimensiunea si forma ferestrelor, cu arcada usor rotunjita, simplitatea sau lipsa ornamentelor este tipica pentru casele cele mai vechi. Ar fi interesant de vazut cum s-a pastrat pe dinauntru, scarile, plafoanele, pivnita care cu siguranta trebuie sa existe.

Ramane de vazut ce soarta va avea aceasta casa valoroasa, ramasa intreaga pana acum. Este, totusi, listata ca monument istoric. Sa speram ca acest lucru o va proteja, ca va fi la un moment dat renovata/restaurata, in exact aceeasi forma pastrata pana in prezent.

Fotografii ale unor sinagogi pierdute din cartierul evreiesc

$
0
0
Am primit de la dl Simon Geissbühle, autor al unui material (in limba germana) care se numeste "Sinagogile pierdute ale Bucurestiului. De la cartiere evreiesti la spatii urbane golite de memorie", permisiunea de a publica pe blog, din aceasta lucrare a domniei sale, fotografii mai putin cunoscute ale unor sinagogi disparute. Pot astfel completa un articol precedent despre Cartierul Evreiesc, lucru pentru care multumesc mult dl. Simon Geissbühle.

Sinagoga Malbim, Strada Bravilor 4.

Rabinul Meïr Weiser (1809-1879), mai bine cunoscut sub numele de Malbim, a fondat in 1864 o sinagoga pe Strada Bravilor, langa disparuta Piata Cauzasi, care a fost centrul iudaismului ortodox din Bucuresti. Pe locul ei trece astazi Bd Unirii, prin dreptul noului sediu al Bibliotecii Nationale.

Templul Mic Spaniol "Ca'al Cicu", fost pe Strada Banu Maracine 37. A fost grav afectat de legionari in 1941. Dupa cutremurul din 1977, templul a fost renovat si redeschis in 1978. In 1986, a fost demolat.



Marele templu sefard Cahal Grande a fost deosebit de impresionant, asa cum reiese din fotografii. Cahal Grande, ridicat de puternica si influenta comunitate sefarda in 1819, a fost incendiat de legionari in ianuarie 1941. Cahal Grande se afla pe Strada Negru Voda 12, insa nu este vorba despre actuala Negru Voda, ci de o strada care nu mai exista, mai la sud de aceasta (aproximativ pe locul de azi al Tribunalului Bucuresti de pe Bd Unirii, fostul magazin "Junior").

Cel mai dureros si greu de acceptat lucru este ca astazi nu mai exista nici cel mai mic indiciu asupra existentei candva a acestor locasuri de cult, mai mult decat atat, prin stergerea cvasi in totalitate a cartierului de pe fata pamantului si modificarea tramei stradale, nu mai exista reperele care sa faca posibila identificarea sinagogilor, caselor, pietelor, locurilor legate de memoria si viata celor care le-au cunoscut. Nu este valabil doar pentru Cartierul Evreiesc, ci si pentru cartierele Uranus, Izvor, Antim, Dudesti.

Sursa: 

Simon Geissbühle, http://www.projekt36.ch/op/Synagogen_kurz_4.pdf
Vezi si articolul mai vechi despre Cartierul Evreiesc din Bucuresti: http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/01/fostul-cartier-evreiesc-din-bucuresti.html

Manastirea Snagov

$
0
0
La 40 km de Bucuresti, pe un ostrov in partea de nord-est a lacului Snagov, se afla unul din cele mai pretioase monumente de arhitectura bisericeasca medievala din Tara Romaneasca, fascinanta prin istoria si legendele din jurul ei. Manastirea Snagov este unul din "secretele ascunse" Bucurestiului, prea putin cautat de vizitatori, un secret intretinut si de lipsa oricarui indicator spre manastire din DN1 (chiar daca preocuparea pentru un acces mai facil spre insula a avut drept rezultat recent aparitia unei pasarele dezagreabile care o leaga de mal). Lucrarile de restaurare, in curs de cativa ani, sunt acum avansate, exteriorul bisericii si turnul cu clopot sunt gata, restaurarea aducand la lumina frumusetea batranelor ziduri.

Apropiindu-te de locul de trecere, o margine a satului Silistea Snagovului, insula se dezvaluie vederii dintr-o data, iar turnul cu clopot si turlele bisericii cufundate in verdeata la mica distanta de mal sunt o aparitie surprinzatoare, desi stii dinainte ca sunt acolo.




Desi traditia atribuie fondarea manastirii lui Vlad Tepes, aceasta apare mentionata intr-un hrisov inca din vremea domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418). Inceputurile monahale pe ostrovul Snagovului sunt poate chiar mai timpurii: legendele vorbesc despre o manastire "mai mare si mai frumoasa", pravalita in apele lacului in timpul unei furtuni puternice. Ar putea fi vorba despre un paraclis ridicat de Vladislav I (1364-1379). Nu este surprinzator ca asezarea tainica si frumusetea ostrovului impresurat de ape si de vechii codri ai Vlasiei au atras interesul primilor printi ai Valahiei.

Chiar daca nu fondator, Vlad Tepes poate fi considerat, prin lucrarile intreprinse la Manastirea Snagov, intre ctitorii acesteia. El s-a preocupat anume de a transforma manastirea in fortareata, imprejmuind-o cu zid de aparare, incluzand-o in sistemul defensiv care includea Comana, Bucurestiul, Snagovul si Targsoru Vechi, baza sa de sprijin in incercarea temerara de a infrunta puterea Otomana. A construit si un pod de legatura cu malul si chiar un tunel de refugiu pe sub apele lacului, ale carui urme se pare ca au fost descoperite de arheologi. Nu se stie insa unde anume era intrarea in acest tunel. Turnul de intrare cu clopot, singurul vestigiu al incintei, este datorat tot lui Vlad Tepes. Este cel mai vechi turn de biserica din zona Bucurestiului.


Biserica actuala, care a inlocuit edificiul religios anterior, a fost ridicata de Neagoe Basarab dupa ce tocmai incheiase, sfintit cu mare fast, un alt monument de cult de valoare exceptionala, Biserica Episcopala de la Curtea de Arges. Biserica Manastirii Snagov a fost inaltata intre 1517 si 1521, ceea ce o aseaza intre cele mai vechi biserici din zona Bucurestilor, anterioara bisericii domnesti de la Curtea Veche. Mesterii s-au inspirat, in ce priveste planul, dupa bisericile athonite, si este probabil ca vreunul din ei sa fi fost adus chiar de la Sfantul Munte, unde Neagoe Basarab, mare protector al centrelor manastiresti de la Athos, avea stranse legaturi. Stilul athonit combina planul triconc (al bisericilor de tip bizantin-sarb) cu cel bizantin constantinopolitan (bizantin "pur") al crucii cu brate egale. Astfel turla naosului este ridicata pe patru stalpi care sunt colturile unui patrat central, spatiul dintre ei determinand o cruce greaca, insa evidenta numai in interior.

Biserica Manastirii Snagov la inceputul sec.20. Cum se vede, turla de pe naos este singura originala, pastrata pana astazi.

Pronaosul a fost la origine construit pe stalpi liberi ca un fel de pridvor deschis. Foarte curand insa, spatiile intre stalpi au fost zidite datorita asprimii climei care nu permitea ca biserica sa ramana expusa pe timpul iernii.
Stalpii sunt construiti din caramida speciala, iar insiruirea lor alternand cu goluri inalte si elegante va fi fost de un efect decorativ spectaculos. Este remarcabil felul cum au fost lucrati, precum si forma si calitatea caramizilor. (Istoria Arhitecturii Romanesti, Grigore Ionescu Bucuresti 1937 pag.94-97) http://www.scribd.com/doc/31570031/Istoria-Arhitecturii-Romanesti-Grigore-Ionescu


Estetica specifica a fatadelor din zidarie aparenta (zidarie netencuita, lasata la vedere), creata de alternanta de culori rosu-alb a straturilor de caramizi si mortar, de forma si dispunerea caramizilor (in randuri orizontale, in zimti, in arcada) este de mare efect.

In prezent biserica are refacute toate cele patru turle, asa cum apar ele in tabloul votiv unde Neagoe Basarab si Mircea Ciobanul sunt reprezentati dupa traditie ca ctitori, tinand in maini biserica.

In pronaos, deja restaurata, este valoroasa pictura originala realizata in 1563 de mesterul zugrav Dobromir cel Tanar din Targoviste, apreciata ca fiind cel mai mare ansamblu mural medieval care se pastreaza intr-o biserica din tara noastra (Vasile Dragut). Peretii sunt acoperiti de sus pana jos cu o impresionanta succesiune de fresce descriind scene din Noul Testament care se pot "citi" precum paginile unei carti, cale obisnuita de educatie si raspandire a invataturii crestine intr-o epoca in care oamenii nu stiau sa citeasca.

Manastirea a devenit mare centru de propagare al culturii la inceputul sec.18, cand viitorul mitropolit Antim Ivireanu, ajuns egumen la Snagov, a instalat aici una din primele tipografii din tara, tiparind carti bisericesti in limbile romana, greaca, araba, slavona si gruzina ce au dus numele si faima Manastirii Snagov  nu doar in Tara Romaneasca dar si in regiuni indepartate din Grecia, Egipt si Orientul apropiat.


De-a lungul timpului, chiliile manastirii au slujit drept inchisoare fara speranta pentru boieri de rang, unii din ei fiind inmormantati chiar in pronaosul bisericii. Insula a fost teatrul unor scene tragice atat in vremea revolutiei lui Tudor Vladimirescu (atunci a fost incendiat si podul de stejar care lega insula de mal) dar si in vremea revolutiei de la 1848 (intr-un colt al insulei exista o statuie reprezentand o femeie cu ceea ce pare a fi un steag tricolor, pe locul unde se spune ca ar fi mormantul a 54 de revolutionari pasoptisti care si-au gasit sfarsitul aici).

Dupa secularizarea averilor manastiresti de catre Alexandru Ioan Cuza, calugarii au parasit locul, chiliile au fost distruse, manastirea ajungand in stare de ruina. A fost din fericire restaurata in 1904, apoi din nou dupa cutremurul din 1940 si in 1967. O ultima restaurare este in curs de cativa ani. Clopotnita, exteriorul bisericii si pictura din pronaos sunt finalizate. In naos insa sunt asezate schele si este dezordine.

Enigma invaluie in continuare moartea lui Vlad Tepes, pierit in 1476 in urma uneia din infruntarile sale inegale cu turcii. Traditia locala afirma ca trupul lui ar fi fost gasit de catre calugari in padurea din preajma Baltenilor (in apropiere) si inmormantat la manastire. O lespede de piatra asezata transversal in fata altarului, simpla si fara inscriptie, pretinde a adaposti mormantul marelui domnitor, deasupra fiind asezata si o candela aprinsa. Presupusul mormant a fost insa cercetat in 1933, dovedindu-se fara putinta de indoiala ca sub acea piatra nu se afla nimic, si ca legenda ca Vlad Tepes s-ar afla inmormantat acolo nu are nici o baza rationala. Mult mai probabil este ca Tepes sa fi fost inmormantat in ctitoria sa de la Comana.

***
Pentru a ajunge la Manastirea Snagov se trece de "Snagov-Sat", de Tancabesti, de ramificatia spre Izvorani, iar din localitatea Ciolpani se face dreapta spre Silistea Snagovului. Nu exista indicatoare spre manastire din DN1, nici din Silistea Snagovului. In dreptul bisericii satului, care este chiar la drum, se coteste din nou dreapta iar de acolo nu mai este mult, si orice localnic va putea da indrumari.
Pana nu de mult traversarea se facea cu barca, prin intelegere cu un luntras. Acum avem o pasarela metalica pana la insula. Imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar pasarela a reusit sa anuleze mare parte din farmecul romantic al insulei. Nu stiu de ce nu s-a ales varianta unui pod plutitor sau a unei barci cu un barcagiu localnic, daca un pod frumos din stejar depasea posibilitatile ministerului turismului...Manastirea Snagov este un patrimoniu de exceptie, jalnic valorizat.

***
Un articol cu multa informatie de calitate, inclusiv lucruri inedite, despre lacul, padurea si manastirea Snagovului pe care il recomand: http://www.snagovsite.ro/despre_lac.htm
Si un film frumos de pe YouTube:

Vizita la Scoala Centrala

$
0
0
Intr-una din cele mai prestigioase zone ale orasului care este zona Icoanei, peste drum de Biserica Icoanei, se afla unul din monumentele de valoare exceptionala ale Bucurestiului, Scoala Centrala de Fete, opera a arhitectului Ion Mincu, initiatorul stilului national in arhitectura. Cladirea a fost construita intre 1890-1892 pentru fostul "Pensionatul Domnesc de Fete" infiintat inca din 1852 prin hotararea Domnitorului Barbu Stirbey, dar care nu avusese local propriu pana atunci.
Pensionatul Domnesc de Fete a fost la mijlocul secolului 19 prima "scoala superioara" pentru fete (la acest nivel mai exista doar Colegiul Sfantu Sava, care era de baieti) si intre primele institutii de invatamant din capitala Valahiei.


Scoala Centrala ocupa un spatiu vast in vecinatatea Gradinii Icoanei si a Parcului Ioanid, ramasita a fostei Livezi Ioanid parcelata la inceputul secolului 20. Partea aceasta de oras este o zona cu gradini si cu o mare densitate de repere ale Bucurestiului, intre care casa generalului Iacob Lahovary la cativa pasi de Scoala Centrala (prima lucrare a lui Ion Mincu, de mare importanta pentru istoria arhitecturii romanesti), casa Librecht a ministrului postelor din vremea lui Cuza, cu creneluri gotice, casa Sturdza care gazduieste Libraria Carturesti si casa insasi in care a locuit arhitectul Ion Mincu.

In acest loc ramas vreme indelungata margine de oras putin locuita datorita existentei baltii si paraului Bucurestioarei desecate abia in 1875, Ion Mincu a primit sarcina construirii noului local cu internat al Scolii Centrale, fostul Pensionat Domnesc. Arhitectul a conceput o constructie in plan rectangular, inchizand o gradina interioara inconjurata de o galerie asemanatoare unui chiostro manastiresc, care evoca in acelasi timp vechile constructii autohtone cu incinta ale secolului 18.
Fatada principala, retrasa de la strada, are un aer rustic si "cuminte" dat de streasina lata si de ornamentele de ceramica pictata si emailata ale ferestrelor si ale medalioanelor cu monograma scolii. Cele doua nivele sunt separate de un brau cum au bisericile romanesti medievale, impodobit cu frunze de acant tot din ceramica smaltuita.
Intrarea in scoala se face printr-un mic portal central si printr-un vestibul cu bolta pictata, de unde se ajunge intr-un coridor larg care deserveste clasele si cancelariile, si care da ocol gradinii interioare.


Coridorul-galerie primeste din plin lumina de afara prin deschiderile largi ale arcadelor care fac legatura cu exteriorul, in spiritul tendintelor arhitecturale ale timpului -cu originea in arhitectura japoneza- care promovau "continuitatea" intre spatiul exterior si cel interior. 



Conturul arcadelor ascutite se profileaza spectaculos in "contre-jour".

Plafonul galeriei din panouri din lemn pictat in tonuri stinse de albastru si rosu poarta marca stilului arhitectului Ion Mincu (intr-un fel asemanator a decorat acesta si tavanele unor incaperi din propria locuinta, azi sediu al Ordinului Arhitectilor).

Tavanul galeriei, foto Lucian Purcareanu.

Galeria inainte de renovare (foto 2009, sursa aici)

Renovarea recenta a facut sa se piarda din nefericire zugraveala in rosu "pompeian" a peretilor (vezi fotografiile de deasupra), una din particularitatile distinctive ale galeriei. In februarie anul trecut dl Valentin Mandachescria un articol amplu despre patrimoniul reprezentat de Scoala Centrala si necesitatea prezervarii identitatii arhitecturale a monumentului, cu referire la trei elemente caracteristice, galeria vitrata, culoarea rosu pompeian a peretilor interiori si tencuiala in simili-piatra a fatadei: http://casedeepoca.wordpress.com/2010/02/25/scoala-centrala-identitate-arhitecturala/. Dupa cum se vede, renovarea nu a respectat conceptia originala a arhitectului, alterand aspecte distinctive ale monumentului de arhitectura. Sa speram ca interventii ulterioare vor restitui cladirii caracteristicile originale pierdute.


Nuanta calda galbuie a zidurilor exterioare ale Scolii Centrale imbracate in tencuiala in simili-piatra, inainte de renovarea recenta.


Din galerie se iese in minunata gradina interioara, incarcata de flori si verdeata. Frasinul din mijloc a fost plantat o data cu constructia scolii, si are aceeasi varsta: 120 de ani.
Curtea este imprejmuita de extraordinara galerie de arcade sprijinite pe coloane de piatra si inchisa cu sticla, elementul arhitectural preeminent al cladirii. Este o imbinare libera de elemente din surse diverse, care toate participa armonios la un efect de exuberanta plina de gratie, de la arcadele sinuoase si ascutite de origine araba, la capitelurile baroce ale coloanelor din piatra preluate din arta brancoveneasca, la friza din ceramica pictata si emailata in culori vii de verde turcoaz si galben, aceleasi ca si pe fatada cladirii. Deasupra arcadelor, de jur imprejurul curtii, nume de domni si domnite din istoria nationala se alatura intr-o insiruire impresionanta, menita sa inspire generatiile de elevi ai scolii.




Detalii neasteptate: motivul decorativ al rozetei, folosit in arta populara romaneasca, incadreaza inscriptia de deasupra portii de acces in curte.



Prin trei lucrari inovative si originale, "Casa Lahovary" (1886), "Bufetul de la Sosea"(1892) si "Scoala Centrala" (1892), Ion Mincu da expresie unui stil national in arhitectura, valorificand elemente din arhitectura si arta populara romaneasca, arhitectura medievala autohtona laica si bisericeasca si influente otomane-orientale. In acelasi timp Ion Mincu reuseste sa ofere o expresie regionala a curentului Art Nouveau intr-o epoca de emergenta pe plan european a acestei miscari in ultimele decade ale secolului 19 (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/06/art-nouveau-in-bucuresti.html).

UPDATE!  Am primit un link pretios spre un articol amanuntit despre Scoala Centrala si istoricul ei, scris in 1934 de o fosta profesoara, plin de fotografii vechi inedite:

In cartierul Traian

$
0
0
Bloculet interbelic pe strada Traian, foto 15 Oct. 2011.

Imobilul "de colt" cu apartamente la etaj si mici spatii comerciale si de servicii insirate la strada (magazin, croitorie, blanarie...) se afla in apropierea Pietei si Halei Traian, intr-unul din putinele cartiere traditionale pastrate intr-o oarecare masura, o zona candva distincta si pitoreasca a carei infatisare puternic alterata reflecta pierderea rosturilor si a caracterului propriu petrecuta in deceniile comuniste si post-comuniste.

Micul imobil "de cartier" cladit in perioada interbelica in stilul modernist al epocii reusea sa mentina dimensiunea si atmosfera locului, acelasi aer familiar, domestic, specific Bucurestilor. Nu era un dezacord flagrant intre el si casele de suburbie marunta din jur. Nu la fel se poate spune despre blocul multi-etajat plantat in spatele lui in anii socialismului triumfator, sau despre informele si depersonalizatele constructii ale prezentului care invadeaza din ce in ce mai mult si partea asta de oras.


Mici case cu gradinita de sfarsit de secol 19, cele mai caracteristice zonei, Strada Traian.

Principele Brancoveanu si palatul de la Mogosoaia

$
0
0
Mogosoaia in sezonul irisilor infloriti, florile preferate ale printesei Martha Bibescu (fotografii facute in mai 2011).

Gradinile coborand in terase spre lac, parte integranta a palatului Mogosoaia, "legatura" intre acesta si lacul care il oglindeste. 


Am regasit recent Palatul de la Mogosoaia evocat de Petre Dumitriu in a sa "Cronica de familie", cand unul din nefericitele personaje ia parte la o serata a printesei Marta Bibescu (nenumita ca atare, numele insusi de Mogosoaia este inlocuit in carte cu "Vorniceasa"):

"Pe acest fond se inalta palatul de la Vorniceasa [Mogosoaia], eleganta si sobra Renastere italiana contopita cu eflorescenta rasariteana a Bizantului tarziu, pana la a nu le mai putea nimeni desparti; un felinar ardea sub cerdacul inalt cu coloane torse, canelate si perlate;(...)
Dar in fata lor era balustrada din serpuituri si intortochieri de piatra, si coloanele, si arcadele cu varf ascutit, si dincolo de aceasta incadrare in linii care ar fi putut sa fie Florenta si nu erau, si ar fi putut fi Ispahan sau Granada si nu erau (ci fiul Rasaritului si Apusului, gratiosul si poeticul stil brancovenesc)..."


 La Mogosoaia, pe malul unuia din lacurile pe care Colentina le formeaza in nordul orasului, ne asteapta si azi minunatul palat al principelui Constantin Brancoveanu (1688-1714), reper esential al artei si culturii romanesti, depozitar a trei sute de ani de istorie, salvat de soarta altor constructii brancovenesti (doar palatul de la Potlogi a fost reconstruit din ruine) datorita norocului de a fi fost reinviat din paragina si din uitare de catre Printesa Marta Bibescu.

Posesor al unei averi fabuloase, in acelasi timp om foarte invatat si instruit, contemporan al lui Ludovic al IV-lea si al tarului Petru cel Mare, Brancoveanu a avut ambitia de a introduce in Valahia fastul si splendoarea curtilor apusene.

Noul palat intrebuinta tehnici de constructie si elemente ale arhitecturii traditionale valahe: ziduri groase din caramizi subtiri bine arse, vaste pivnite boltite, foisor pe latura dinspre curte, zid masiv imprejmuitor prevazut cu turn de poarta. Brancoveanu ridica insa acest palat pe malul lacului, dupa moda apuseana a vremii, iar constructorii sai, probabil adusi din Italia, realizeaza pe fatada dinspre lac o noutate, o loggie cu arcade gotice venetiene si coloane rasucite in torsada. Sobrietatea zidurilor masive contrasteaza cu exuberanta arcadelor si a infloriturilor de piatra ale balustradei intr-un stil plin de echilibru, gratie si rafinament. "Un palat de o surazatoare gravitate" sunt cuvintele atat de bine gasite ale eruditului si pasionatului arhitect George Matei Cantacuzino, cel care a lucrat la restaurarea lui in vremea printesei Martha Bibescu. Si tot el numea palatul "luminosul palat al lui Constantin Brancoveanu", atragand atentia ca «Atunci când Brâncoveanu a pus să se sape în piatră inscripţia deasupra uşii cerdacului de la Mogoşoaia, în care spune "Am ridicat acest frumos şi luminos palat pentru fiul meu Ştefan“, el a definit propriul său stil prin cuvântul „luminos“».

Brancoveanu a reusit sa-si asocieze numele unei innoiri fara precedent a arhitecturii romanesti, elementele careia vor fi preluate de arhitectii perioadei romantice ca sursa principala de inspiratie pentru a crea ceea ce va ramane stilul arhitectural neo-romanesc.

O vizita la Mogosoaia este o incursiune in trecut, un contact cu istoria noastra, o intalnire cu Brancoveanu si cu ceea ce a nazuit sa infaptuiasca, o ocazie de a revedea un monument de varf si de referinta al artei si arhitecturii romanesti.

“Sunt locuri in care rabdarea omeneasca prinde mai bine radacina si pe care vremea pare a se opri pentru a se concretiza in forme armonioase. Mogosoaia este un astfel de loc, harazit duratei, rupt din actualitatea vremurilor pentru a infatisa efemerelor mode o imagine a permanentei romanesti. Mogosoaia nu este numai o locuinta domneasca, decor singuratic al unei mari carmuiri. Mogosoaia este un domeniu, un colt intreg de tara, un peisagiu iesit dintr-o evocare, infaptuit prin ravna creatoare a unui sir de generatii care si-au organizat viata in functia principiilor si aspiratiunilor lor… Mogosoaia nu este numai infatisarea unui trecut, dar tot atat si expresia unui prezent viu, marturia unei deveniri. Iata de ce Mogosoaia are un loc aparte printre monumentele istorice ale Romaniei”. (George Matei Cantacuzino)


Palatul vazut de sub turnul portii.

Curtea de onoare.

Foisorul de pe latura dinspre curte, a carui bolta pastreaza parti din fresca originala  cu motive geometrice si vegetale stilizate si inscriptia "Am ridicat acest frumos si luminos palat pentru fiul meu Stefan".

Mozaicul din holul cel mare acoperit cu foita de aur, adus de printesa Marta Bibescu de la Venetia,  special conceput pentru a straluci in lumina soarelui de dupa-amiaza.

Cuhnia din coltul curtii,  refacuta dupa modelul celei de la manastirea Antim.


Balconul casei parohiale a Bisericii Mantuleasa

$
0
0

Daca treceti pe langa Biserica Mantuleasa aruncati o privire si la casa parohiala alaturata. Adesea casele parohiale pot fi foarte interesante ca arhitectura, este si cazul acesteia. Construita in 1928, in stil Neo-Romanesc, cladirea cu fatade simple are un element distinctiv special: frumosul balcon cu arcade sustinute de stalpi subtiri de lemn este unicul de acest fel, si el reia, in mod fericit, tipul traditional de arcade pe stalpi ale pridvoarelor caselor de secol 18, foarte comune in Bucurestii de acum doua veacuri. Asemenea arcade au mai ramas astazi cat sa le numeri pe degete, cele mai cunoscute fiind la galeria Hanului lui Manuc si la casa de targovet din Serban Voda. 
Casa parohiala care este monument istoric cu placuta la poarta a primit o renovare ingrijita acum vreo doi ani, si arata foarte bine si pusa in valoare. 

Un rar si frumos geamlac

$
0
0



Geamlacul cu pricina acopera partea din spate a unei constructii modeste de pe vechea Strada 11 Iunie, strada care merge spre Parcul Carol si Filaret. Corpul de la drum mai inalt si stilul arhitectural vag "modernist" al respectivei constructii lasa sa se inteleaga ca este vorba despre o adaugire sau modificare a unei locuinte mai vechi, a carei parte din spate, cea cu geamlac, a fost mentinuta. 

Geamlacurile, sau verandele inchise cu ochiuri de geam in cadru de lemn sunt caracteristice Bucurestiului balcanic, adica orasului care a precedat "Micul Paris" (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/03/arhitectura-veche-de-influenta-otomana.html). Majoritatea geamlacurilor ramase inchid galeriile interioare ale celor catorva hanuri supravietuitoare, sau pasarelele de la etaj a unor case negustoresti din zona veche a orasului. Mai rar si sporadic sunt de gasit la locuinte familiale, in cartiere vechi, pe Mosilor, Dudesti, Rahovei etc. 

Geamlacul acesta este remarcabil prin dimensiuni, formand un adevarat perete care inchide ambele nivele, prin frumusetea retelei cu ochiuri mici de geam si prin faptul ca, atat cat se poate vedea, s-a conservat intreg. Spatiul ingust pana la calcanul casei de alaturi si gardul inalt il fac greu de observat de obicei, mai ales cand sta in umbra, dar lumina calda si culorile toamnei au creat ocazia perfecta pentru a fotografia una din rarele astfel de structuri ramase, reminiscente ale orasului de acum un veac si mai bine.



Spectacularii stalpi de gard ai bisericii Belu

$
0
0


Aceste uimitoare aparitii sunt spectacularii stalpi de gard ai Bisericii Belu, situata in sudul orasului, pe drumul Giurgiului, in apropierea fostei Piete Pieptanari (azi Eroii Revolutiei) si a cimitirului Belu. 
Biserica a fost construita intre anii 1925-1934, in stilul arhitectural Neo-Romanesc aflat in plina inflorire la vremea respectiva.  
Stalpii reproduc bastioane de citadela medievala, comunicand un mesaj identitar de rezistenta si darzenie, caracteristic stilului arhitectural Neo-Romanesc caruia-i apartin. Finetea si calitatea designului stalpilor, taiati in profil octogonal, pondereaza efectul de masivitate. Sunt intre cei mai frumosi si expresivi stalpi de gard in stil Neo-Romanesc pe care-i cunosc.




Viewing all 34 articles
Browse latest View live