Quantcast
Channel: Unknown Bucharest

Fotografii vechi ale Cartierului Uranus-Izvor

$
0
0


O imagine cu valoare documentara din anii '70: vedere peste Podul Izvor spre Strada Uranus (aflata in continuarea acestuia) si zidurile de incinta ale Manastirii Mihai Voda. Fotografia pare a fi fost luata din cladirea Ligii Culturale pentru Unitatea Tuturor Romanilor (cea adapostind Teatrul Bulandra);

In anul 1985, in contextul construirii Casei Republicii, cladirile de incinta ale ansamblului manastiresc Mihai Voda, incluzand Palatul Arhivelor Nationale (1925) au fost daramate. Biserica veche de 400 de ani impreuna cu Turnul cu Clopot, si ele in pericol de demolare, au fost in cele din urma translatate spre est cu aproape 290 de metri iar in prezent se afla inchisa intre siruri de blocuri, in vecinatatea unui maidan. Pe locul zidirilor manastiresti avem azi dupa cum se stie un anost spatiu verde (Parcul Izvor).


Translatarea Schitului Maicilor (iunie 1982, prima dintre bisericile translatate); Se stie ca biserica Schitului Maicilor, candva inconjurata de gradina si chilii in stil brancovenesc, se afla in prezent "aruncata" pe o ramasita de teren in spatele blocurilor de la B-dul Libertatii.


Strada Putul cu Apa Rece...


Strada Pelerinilor, "Scaricica" des pomenita si fotografiata pentru pitorescul ei, in inca o ipostaza. 
Henri Stahl o evoca la inceputul secolului trecut ca "un pitoresc drum bolovanos".


O imagine tulburatoare: locuitorii cartierului in curs de demolare se muta in timpul noptii, din motive de discretie...

Despre ansamblul manastiresc Mihai Voda si fostul Cartier Uranus am scris in aceste postari mai vechi, care cuprind amanunte, fotografii si harti: 

Fotografiile apartin d-lui Lazar Dinu, prin a carui amabilitate le-am putut posta (si caruia-i multumesc din nou).

Ilustrata de iarna din Bucuresti

$
0
0

Imagine idilica de carte postala ilustrata: casuta cu pridvor si gradinita incarcate de zapada...


...este casa parohiala aBisericii Delea Veche din Bucuresti, in stil neo-romanesc, acoperita de zapada ultimelor zile.


Casa moderna interbelica cu aer balcanic-oriental

$
0
0


Casa se afla pe langa Sfintii Voievozi, pe una din stradutele rretrase, "purtatoare de secrete" ale vechiului Bucuresti. In timpul verii, coroana bogata a arborelui din curte o face putin vizibila.
Ma incanta pentru ca este o casa atat de specific bucuresteana prin trasaturile ei: planul neregulat, adaptat spatiului stramt disponibil, (curtea fiind comuna cu a altei case), stilul incert, dar perfect in spirit bucurestean, un fel de stil regional romanesc modernizat cu elemente Art Deco; aerul oriental si plin de caracter dat de acel bovindou proeminent, care prelungeste spatiul disponibil al etajului al unei case aflate pe un teren foarte ingrat; streasina pe suporti de lemn, foarte expresiva, participand puternic la culoarea locala-balcanica a casei (de fapt, casa nu ar avea acelasi farmec fara streasina de lemn) si copacul inalt si batran din curte, a carui coroana acopera aproape toata strada cand este infrunzit.





Casa parohiala a Bisericii Razvan

$
0
0

In spatele Bisericii Sf Gheorghe Nou si la cativa pasi de centrul orasului se afla una din cele mai vechi case de locuit din Bucuresti, casa parohiala a Bisericii Razvan. In lista monumentelor istorice figureaza ca datand din a doua jumatate a sec. 19, dar ar putea fi chiar mai veche (sau poate ca a fost construita dupa Marele Foc din 1847, care va fi afectat fosta casa parohiala, foc care a distrus si hanul Sf Gheorghe alaturat?!). Pentru Bucuresti asta inseamna foarte mult, cladirile de aceasta varsta aproape se pot numara pe degete. Mai mult, casa nu a suferit inca modificari, are probabil infatisarea initiala.
[UPDATE 5 feb. Dl Dan Rosca ne spune ca, dupa harti si documente vechi, casa parohiala a fost construita intre 1856-1860 pe locul altora preexistente)

Stilul ei, de trecere de la vernacular la neo-clasic, sau neo-clasic incipient, (exprimat mai ales prin prezenta frontonului), reflecta epoca de patrundere si raspandire a arhitecturii de factura occidentala careia-i apartine. Dimensiunea si forma ferestrelor, cu arcada usor rotunjita, simplitatea sau lipsa ornamentelor este tipica pentru casele cele mai vechi. Ar fi interesant de vazut cum s-a pastrat pe dinauntru, scarile, plafoanele, pivnita care cu siguranta trebuie sa existe.

Ramane de vazut ce soarta va avea aceasta casa valoroasa, ramasa intreaga pana acum. Este, totusi, listata ca monument istoric. Sa speram ca acest lucru o va proteja, ca va fi la un moment dat renovata/restaurata, in exact aceeasi forma pastrata pana in prezent.

Fotografii ale unor sinagogi pierdute din cartierul evreiesc

$
0
0
Am primit de la dl Simon Geissbühle, autor al unui material (in limba germana) care se numeste "Sinagogile pierdute ale Bucurestiului. De la cartiere evreiesti la spatii urbane golite de memorie", permisiunea de a publica pe blog, din aceasta lucrare a domniei sale, fotografii mai putin cunoscute ale unor sinagogi disparute. Pot astfel completa un articol precedent despre Cartierul Evreiesc, lucru pentru care multumesc mult dl. Simon Geissbühle.

Sinagoga Malbim, Strada Bravilor 4.

Rabinul Meïr Weiser (1809-1879), mai bine cunoscut sub numele de Malbim, a fondat in 1864 o sinagoga pe Strada Bravilor, langa disparuta Piata Cauzasi, care a fost centrul iudaismului ortodox din Bucuresti. Pe locul ei trece astazi Bd Unirii, prin dreptul noului sediu al Bibliotecii Nationale.

Templul Mic Spaniol "Ca'al Cicu", fost pe Strada Banu Maracine 37. A fost grav afectat de legionari in 1941. Dupa cutremurul din 1977, templul a fost renovat si redeschis in 1978. In 1986, a fost demolat.



Marele templu sefard Cahal Grande a fost deosebit de impresionant, asa cum reiese din fotografii. Cahal Grande, ridicat de puternica si influenta comunitate sefarda in 1819, a fost incendiat de legionari in ianuarie 1941. Cahal Grande se afla pe Strada Negru Voda 12, insa nu este vorba despre actuala Negru Voda, ci de o strada care nu mai exista, mai la sud de aceasta (aproximativ pe locul de azi al Tribunalului Bucuresti de pe Bd Unirii, fostul magazin "Junior").

Cel mai dureros si greu de acceptat lucru este ca astazi nu mai exista nici cel mai mic indiciu asupra existentei candva a acestor locasuri de cult, mai mult decat atat, prin stergerea cvasi in totalitate a cartierului de pe fata pamantului si modificarea tramei stradale, nu mai exista reperele care sa faca posibila identificarea sinagogilor, caselor, pietelor, locurilor legate de memoria si viata celor care le-au cunoscut. Nu este valabil doar pentru Cartierul Evreiesc, ci si pentru cartierele Uranus, Izvor, Antim, Dudesti.

Sursa: 

Simon Geissbühle, http://www.projekt36.ch/op/Synagogen_kurz_4.pdf
Vezi si articolul mai vechi despre Cartierul Evreiesc din Bucuresti: http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/01/fostul-cartier-evreiesc-din-bucuresti.html

Manastirea Snagov

$
0
0
La 40 km de Bucuresti, pe un ostrov in partea de nord-est a lacului Snagov, se afla unul din cele mai pretioase monumente de arhitectura bisericeasca medievala din Tara Romaneasca, fascinanta prin istoria si legendele din jurul ei. Manastirea Snagov este unul din "secretele ascunse" Bucurestiului, prea putin cautat de vizitatori, un secret intretinut si de lipsa oricarui indicator spre manastire din DN1 (chiar daca preocuparea pentru un acces mai facil spre insula a avut drept rezultat recent aparitia unei pasarele dezagreabile care o leaga de mal). Lucrarile de restaurare, in curs de cativa ani, sunt acum avansate, exteriorul bisericii si turnul cu clopot sunt gata, restaurarea aducand la lumina frumusetea batranelor ziduri.

Apropiindu-te de locul de trecere, o margine a satului Silistea Snagovului, insula se dezvaluie vederii dintr-o data, iar turnul cu clopot si turlele bisericii cufundate in verdeata la mica distanta de mal sunt o aparitie surprinzatoare, desi stii dinainte ca sunt acolo.




Desi traditia atribuie fondarea manastirii lui Vlad Tepes, aceasta apare mentionata intr-un hrisov inca din vremea domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418). Inceputurile monahale pe ostrovul Snagovului sunt poate chiar mai timpurii: legendele vorbesc despre o manastire "mai mare si mai frumoasa", pravalita in apele lacului in timpul unei furtuni puternice. Ar putea fi vorba despre un paraclis ridicat de Vladislav I (1364-1379). Nu este surprinzator ca asezarea tainica si frumusetea ostrovului impresurat de ape si de vechii codri ai Vlasiei au atras interesul primilor printi ai Valahiei.

Chiar daca nu fondator, Vlad Tepes poate fi considerat, prin lucrarile intreprinse la Manastirea Snagov, intre ctitorii acesteia. El s-a preocupat anume de a transforma manastirea in fortareata, imprejmuind-o cu zid de aparare, incluzand-o in sistemul defensiv care includea Comana, Bucurestiul, Snagovul si Targsoru Vechi, baza sa de sprijin in incercarea temerara de a infrunta puterea Otomana. A construit si un pod de legatura cu malul si chiar un tunel de refugiu pe sub apele lacului, ale carui urme se pare ca au fost descoperite de arheologi. Nu se stie insa unde anume era intrarea in acest tunel. Turnul de intrare cu clopot, singurul vestigiu al incintei, este datorat tot lui Vlad Tepes. Este cel mai vechi turn de biserica din zona Bucurestiului.


Biserica actuala, care a inlocuit edificiul religios anterior, a fost ridicata de Neagoe Basarab dupa ce tocmai incheiase, sfintit cu mare fast, un alt monument de cult de valoare exceptionala, Biserica Episcopala de la Curtea de Arges. Biserica Manastirii Snagov a fost inaltata intre 1517 si 1521, ceea ce o aseaza intre cele mai vechi biserici din zona Bucurestilor, anterioara bisericii domnesti de la Curtea Veche. Mesterii s-au inspirat, in ce priveste planul, dupa bisericile athonite, si este probabil ca vreunul din ei sa fi fost adus chiar de la Sfantul Munte, unde Neagoe Basarab, mare protector al centrelor manastiresti de la Athos, avea stranse legaturi. Stilul athonit combina planul triconc (al bisericilor de tip bizantin-sarb) cu cel bizantin constantinopolitan (bizantin "pur") al crucii cu brate egale. Astfel turla naosului este ridicata pe patru stalpi care sunt colturile unui patrat central, spatiul dintre ei determinand o cruce greaca, insa evidenta numai in interior.

Biserica Manastirii Snagov la inceputul sec.20. Cum se vede, turla de pe naos este singura originala, pastrata pana astazi.

Pronaosul a fost la origine construit pe stalpi liberi ca un fel de pridvor deschis. Foarte curand insa, spatiile intre stalpi au fost zidite datorita asprimii climei care nu permitea ca biserica sa ramana expusa pe timpul iernii.
Stalpii sunt construiti din caramida speciala, iar insiruirea lor alternand cu goluri inalte si elegante va fi fost de un efect decorativ spectaculos. Este remarcabil felul cum au fost lucrati, precum si forma si calitatea caramizilor. (Istoria Arhitecturii Romanesti, Grigore Ionescu Bucuresti 1937 pag.94-97) http://www.scribd.com/doc/31570031/Istoria-Arhitecturii-Romanesti-Grigore-Ionescu


Estetica specifica a fatadelor din zidarie aparenta (zidarie netencuita, lasata la vedere), creata de alternanta de culori rosu-alb a straturilor de caramizi si mortar, de forma si dispunerea caramizilor (in randuri orizontale, in zimti, in arcada) este de mare efect.

In prezent biserica are refacute toate cele patru turle, asa cum apar ele in tabloul votiv unde Neagoe Basarab si Mircea Ciobanul sunt reprezentati dupa traditie ca ctitori, tinand in maini biserica.

In pronaos, deja restaurata, este valoroasa pictura originala realizata in 1563 de mesterul zugrav Dobromir cel Tanar din Targoviste, apreciata ca fiind cel mai mare ansamblu mural medieval care se pastreaza intr-o biserica din tara noastra (Vasile Dragut). Peretii sunt acoperiti de sus pana jos cu o impresionanta succesiune de fresce descriind scene din Noul Testament care se pot "citi" precum paginile unei carti, cale obisnuita de educatie si raspandire a invataturii crestine intr-o epoca in care oamenii nu stiau sa citeasca.

Manastirea a devenit mare centru de propagare al culturii la inceputul sec.18, cand viitorul mitropolit Antim Ivireanu, ajuns egumen la Snagov, a instalat aici una din primele tipografii din tara, tiparind carti bisericesti in limbile romana, greaca, araba, slavona si gruzina ce au dus numele si faima Manastirii Snagov  nu doar in Tara Romaneasca dar si in regiuni indepartate din Grecia, Egipt si Orientul apropiat.


De-a lungul timpului, chiliile manastirii au slujit drept inchisoare fara speranta pentru boieri de rang, unii din ei fiind inmormantati chiar in pronaosul bisericii. Insula a fost teatrul unor scene tragice atat in vremea revolutiei lui Tudor Vladimirescu (atunci a fost incendiat si podul de stejar care lega insula de mal) dar si in vremea revolutiei de la 1848 (intr-un colt al insulei exista o statuie reprezentand o femeie cu ceea ce pare a fi un steag tricolor, pe locul unde se spune ca ar fi mormantul a 54 de revolutionari pasoptisti care si-au gasit sfarsitul aici).

Dupa secularizarea averilor manastiresti de catre Alexandru Ioan Cuza, calugarii au parasit locul, chiliile au fost distruse, manastirea ajungand in stare de ruina. A fost din fericire restaurata in 1904, apoi din nou dupa cutremurul din 1940 si in 1967. O ultima restaurare este in curs de cativa ani. Clopotnita, exteriorul bisericii si pictura din pronaos sunt finalizate. In naos insa sunt asezate schele si este dezordine.

Enigma invaluie in continuare moartea lui Vlad Tepes, pierit in 1476 in urma uneia din infruntarile sale inegale cu turcii. Traditia locala afirma ca trupul lui ar fi fost gasit de catre calugari in padurea din preajma Baltenilor (in apropiere) si inmormantat la manastire. O lespede de piatra asezata transversal in fata altarului, simpla si fara inscriptie, pretinde a adaposti mormantul marelui domnitor, deasupra fiind asezata si o candela aprinsa. Presupusul mormant a fost insa cercetat in 1933, dovedindu-se fara putinta de indoiala ca sub acea piatra nu se afla nimic, si ca legenda ca Vlad Tepes s-ar afla inmormantat acolo nu are nici o baza rationala. Mult mai probabil este ca Tepes sa fi fost inmormantat in ctitoria sa de la Comana.

***
Pentru a ajunge la Manastirea Snagov se trece de "Snagov-Sat", de Tancabesti, de ramificatia spre Izvorani, iar din localitatea Ciolpani se face dreapta spre Silistea Snagovului. Nu exista indicatoare spre manastire din DN1, nici din Silistea Snagovului. In dreptul bisericii satului, care este chiar la drum, se coteste din nou dreapta iar de acolo nu mai este mult, si orice localnic va putea da indrumari.
Pana nu de mult traversarea se facea cu barca, prin intelegere cu un luntras. Acum avem o pasarela metalica pana la insula. Imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar pasarela a reusit sa anuleze mare parte din farmecul romantic al insulei. Nu stiu de ce nu s-a ales varianta unui pod plutitor sau a unei barci cu un barcagiu localnic, daca un pod frumos din stejar depasea posibilitatile ministerului turismului...Manastirea Snagov este un patrimoniu de exceptie, jalnic valorizat.

***
Un articol cu multa informatie de calitate, inclusiv lucruri inedite, despre lacul, padurea si manastirea Snagovului pe care il recomand: http://www.snagovsite.ro/despre_lac.htm
Si un film frumos de pe YouTube:

Vizita la Scoala Centrala

$
0
0
Intr-una din cele mai prestigioase zone ale orasului care este zona Icoanei, peste drum de Biserica Icoanei, se afla unul din monumentele de valoare exceptionala ale Bucurestiului, Scoala Centrala de Fete, opera a arhitectului Ion Mincu, initiatorul stilului national in arhitectura. Cladirea a fost construita intre 1890-1892 pentru fostul "Pensionatul Domnesc de Fete" infiintat inca din 1852 prin hotararea Domnitorului Barbu Stirbey, dar care nu avusese local propriu pana atunci.
Pensionatul Domnesc de Fete a fost la mijlocul secolului 19 prima "scoala superioara" pentru fete (la acest nivel mai exista doar Colegiul Sfantu Sava, care era de baieti) si intre primele institutii de invatamant din capitala Valahiei.


Scoala Centrala ocupa un spatiu vast in vecinatatea Gradinii Icoanei si a Parcului Ioanid, ramasita a fostei Livezi Ioanid parcelata la inceputul secolului 20. Partea aceasta de oras este o zona cu gradini si cu o mare densitate de repere ale Bucurestiului, intre care casa generalului Iacob Lahovary la cativa pasi de Scoala Centrala (prima lucrare a lui Ion Mincu, de mare importanta pentru istoria arhitecturii romanesti), casa Librecht a ministrului postelor din vremea lui Cuza, cu creneluri gotice, casa Sturdza care gazduieste Libraria Carturesti si casa insasi in care a locuit arhitectul Ion Mincu.

In acest loc ramas vreme indelungata margine de oras putin locuita datorita existentei baltii si paraului Bucurestioarei desecate abia in 1875, Ion Mincu a primit sarcina construirii noului local cu internat al Scolii Centrale, fostul Pensionat Domnesc. Arhitectul a conceput o constructie in plan rectangular, inchizand o gradina interioara inconjurata de o galerie asemanatoare unui chiostro manastiresc, care evoca in acelasi timp vechile constructii autohtone cu incinta ale secolului 18.
Fatada principala, retrasa de la strada, are un aer rustic si "cuminte" dat de streasina lata si de ornamentele de ceramica pictata si emailata ale ferestrelor si ale medalioanelor cu monograma scolii. Cele doua nivele sunt separate de un brau cum au bisericile romanesti medievale, impodobit cu frunze de acant tot din ceramica smaltuita.
Intrarea in scoala se face printr-un mic portal central si printr-un vestibul cu bolta pictata, de unde se ajunge intr-un coridor larg care deserveste clasele si cancelariile, si care da ocol gradinii interioare.


Coridorul-galerie primeste din plin lumina de afara prin deschiderile largi ale arcadelor care fac legatura cu exteriorul, in spiritul tendintelor arhitecturale ale timpului -cu originea in arhitectura japoneza- care promovau "continuitatea" intre spatiul exterior si cel interior. 



Conturul arcadelor ascutite se profileaza spectaculos in "contre-jour".

Plafonul galeriei din panouri din lemn pictat in tonuri stinse de albastru si rosu poarta marca stilului arhitectului Ion Mincu (intr-un fel asemanator a decorat acesta si tavanele unor incaperi din propria locuinta, azi sediu al Ordinului Arhitectilor).

Tavanul galeriei, foto Lucian Purcareanu.

Galeria inainte de renovare (foto 2009, sursa aici)

Renovarea recenta a facut sa se piarda din nefericire zugraveala in rosu "pompeian" a peretilor (vezi fotografiile de deasupra), una din particularitatile distinctive ale galeriei. In februarie anul trecut dl Valentin Mandachescria un articol amplu despre patrimoniul reprezentat de Scoala Centrala si necesitatea prezervarii identitatii arhitecturale a monumentului, cu referire la trei elemente caracteristice, galeria vitrata, culoarea rosu pompeian a peretilor interiori si tencuiala in simili-piatra a fatadei: http://casedeepoca.wordpress.com/2010/02/25/scoala-centrala-identitate-arhitecturala/. Dupa cum se vede, renovarea nu a respectat conceptia originala a arhitectului, alterand aspecte distinctive ale monumentului de arhitectura. Sa speram ca interventii ulterioare vor restitui cladirii caracteristicile originale pierdute.


Nuanta calda galbuie a zidurilor exterioare ale Scolii Centrale imbracate in tencuiala in simili-piatra, inainte de renovarea recenta.


Din galerie se iese in minunata gradina interioara, incarcata de flori si verdeata. Frasinul din mijloc a fost plantat o data cu constructia scolii, si are aceeasi varsta: 120 de ani.
Curtea este imprejmuita de extraordinara galerie de arcade sprijinite pe coloane de piatra si inchisa cu sticla, elementul arhitectural preeminent al cladirii. Este o imbinare libera de elemente din surse diverse, care toate participa armonios la un efect de exuberanta plina de gratie, de la arcadele sinuoase si ascutite de origine araba, la capitelurile baroce ale coloanelor din piatra preluate din arta brancoveneasca, la friza din ceramica pictata si emailata in culori vii de verde turcoaz si galben, aceleasi ca si pe fatada cladirii. Deasupra arcadelor, de jur imprejurul curtii, nume de domni si domnite din istoria nationala se alatura intr-o insiruire impresionanta, menita sa inspire generatiile de elevi ai scolii.




Detalii neasteptate: motivul decorativ al rozetei, folosit in arta populara romaneasca, incadreaza inscriptia de deasupra portii de acces in curte.



Prin trei lucrari inovative si originale, "Casa Lahovary" (1886), "Bufetul de la Sosea"(1892) si "Scoala Centrala" (1892), Ion Mincu da expresie unui stil national in arhitectura, valorificand elemente din arhitectura si arta populara romaneasca, arhitectura medievala autohtona laica si bisericeasca si influente otomane-orientale. In acelasi timp Ion Mincu reuseste sa ofere o expresie regionala a curentului Art Nouveau intr-o epoca de emergenta pe plan european a acestei miscari in ultimele decade ale secolului 19 (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/06/art-nouveau-in-bucuresti.html).

UPDATE!  Am primit un link pretios spre un articol amanuntit despre Scoala Centrala si istoricul ei, scris in 1934 de o fosta profesoara, plin de fotografii vechi inedite:

In cartierul Traian

$
0
0
Bloculet interbelic pe strada Traian, foto 15 Oct. 2011.

Imobilul "de colt" cu apartamente la etaj si mici spatii comerciale si de servicii insirate la strada (magazin, croitorie, blanarie...) se afla in apropierea Pietei si Halei Traian, intr-unul din putinele cartiere traditionale pastrate intr-o oarecare masura, o zona candva distincta si pitoreasca a carei infatisare puternic alterata reflecta pierderea rosturilor si a caracterului propriu petrecuta in deceniile comuniste si post-comuniste.

Micul imobil "de cartier" cladit in perioada interbelica in stilul modernist al epocii reusea sa mentina dimensiunea si atmosfera locului, acelasi aer familiar, domestic, specific Bucurestilor. Nu era un dezacord flagrant intre el si casele de suburbie marunta din jur. Nu la fel se poate spune despre blocul multi-etajat plantat in spatele lui in anii socialismului triumfator, sau despre informele si depersonalizatele constructii ale prezentului care invadeaza din ce in ce mai mult si partea asta de oras.


Mici case cu gradinita de sfarsit de secol 19, cele mai caracteristice zonei, Strada Traian.

Principele Brancoveanu si palatul de la Mogosoaia

$
0
0
Mogosoaia in sezonul irisilor infloriti, florile preferate ale printesei Martha Bibescu (fotografii facute in mai 2011).

Gradinile coborand in terase spre lac, parte integranta a palatului Mogosoaia, "legatura" intre acesta si lacul care il oglindeste. 


Am regasit recent Palatul de la Mogosoaia evocat de Petre Dumitriu in a sa "Cronica de familie", cand unul din nefericitele personaje ia parte la o serata a printesei Marta Bibescu (nenumita ca atare, numele insusi de Mogosoaia este inlocuit in carte cu "Vorniceasa"):

"Pe acest fond se inalta palatul de la Vorniceasa [Mogosoaia], eleganta si sobra Renastere italiana contopita cu eflorescenta rasariteana a Bizantului tarziu, pana la a nu le mai putea nimeni desparti; un felinar ardea sub cerdacul inalt cu coloane torse, canelate si perlate;(...)
Dar in fata lor era balustrada din serpuituri si intortochieri de piatra, si coloanele, si arcadele cu varf ascutit, si dincolo de aceasta incadrare in linii care ar fi putut sa fie Florenta si nu erau, si ar fi putut fi Ispahan sau Granada si nu erau (ci fiul Rasaritului si Apusului, gratiosul si poeticul stil brancovenesc)..."


 La Mogosoaia, pe malul unuia din lacurile pe care Colentina le formeaza in nordul orasului, ne asteapta si azi minunatul palat al principelui Constantin Brancoveanu (1688-1714), reper esential al artei si culturii romanesti, depozitar a trei sute de ani de istorie, salvat de soarta altor constructii brancovenesti (doar palatul de la Potlogi a fost reconstruit din ruine) datorita norocului de a fi fost reinviat din paragina si din uitare de catre Printesa Marta Bibescu.

Posesor al unei averi fabuloase, in acelasi timp om foarte invatat si instruit, contemporan al lui Ludovic al IV-lea si al tarului Petru cel Mare, Brancoveanu a avut ambitia de a introduce in Valahia fastul si splendoarea curtilor apusene.

Noul palat intrebuinta tehnici de constructie si elemente ale arhitecturii traditionale valahe: ziduri groase din caramizi subtiri bine arse, vaste pivnite boltite, foisor pe latura dinspre curte, zid masiv imprejmuitor prevazut cu turn de poarta. Brancoveanu ridica insa acest palat pe malul lacului, dupa moda apuseana a vremii, iar constructorii sai, probabil adusi din Italia, realizeaza pe fatada dinspre lac o noutate, o loggie cu arcade gotice venetiene si coloane rasucite in torsada. Sobrietatea zidurilor masive contrasteaza cu exuberanta arcadelor si a infloriturilor de piatra ale balustradei intr-un stil plin de echilibru, gratie si rafinament. "Un palat de o surazatoare gravitate" sunt cuvintele atat de bine gasite ale eruditului si pasionatului arhitect George Matei Cantacuzino, cel care a lucrat la restaurarea lui in vremea printesei Martha Bibescu. Si tot el numea palatul "luminosul palat al lui Constantin Brancoveanu", atragand atentia ca «Atunci când Brâncoveanu a pus să se sape în piatră inscripţia deasupra uşii cerdacului de la Mogoşoaia, în care spune "Am ridicat acest frumos şi luminos palat pentru fiul meu Ştefan“, el a definit propriul său stil prin cuvântul „luminos“».

Brancoveanu a reusit sa-si asocieze numele unei innoiri fara precedent a arhitecturii romanesti, elementele careia vor fi preluate de arhitectii perioadei romantice ca sursa principala de inspiratie pentru a crea ceea ce va ramane stilul arhitectural neo-romanesc.

O vizita la Mogosoaia este o incursiune in trecut, un contact cu istoria noastra, o intalnire cu Brancoveanu si cu ceea ce a nazuit sa infaptuiasca, o ocazie de a revedea un monument de varf si de referinta al artei si arhitecturii romanesti.

“Sunt locuri in care rabdarea omeneasca prinde mai bine radacina si pe care vremea pare a se opri pentru a se concretiza in forme armonioase. Mogosoaia este un astfel de loc, harazit duratei, rupt din actualitatea vremurilor pentru a infatisa efemerelor mode o imagine a permanentei romanesti. Mogosoaia nu este numai o locuinta domneasca, decor singuratic al unei mari carmuiri. Mogosoaia este un domeniu, un colt intreg de tara, un peisagiu iesit dintr-o evocare, infaptuit prin ravna creatoare a unui sir de generatii care si-au organizat viata in functia principiilor si aspiratiunilor lor… Mogosoaia nu este numai infatisarea unui trecut, dar tot atat si expresia unui prezent viu, marturia unei deveniri. Iata de ce Mogosoaia are un loc aparte printre monumentele istorice ale Romaniei”. (George Matei Cantacuzino)


Palatul vazut de sub turnul portii.

Curtea de onoare.

Foisorul de pe latura dinspre curte, a carui bolta pastreaza parti din fresca originala  cu motive geometrice si vegetale stilizate si inscriptia "Am ridicat acest frumos si luminos palat pentru fiul meu Stefan".

Mozaicul din holul cel mare acoperit cu foita de aur, adus de printesa Marta Bibescu de la Venetia,  special conceput pentru a straluci in lumina soarelui de dupa-amiaza.

Cuhnia din coltul curtii,  refacuta dupa modelul celei de la manastirea Antim.


Balconul casei parohiale a Bisericii Mantuleasa

$
0
0

Daca treceti pe langa Biserica Mantuleasa aruncati o privire si la casa parohiala alaturata. Adesea casele parohiale pot fi foarte interesante ca arhitectura, este si cazul acesteia. Construita in 1928, in stil Neo-Romanesc, cladirea cu fatade simple are un element distinctiv special: frumosul balcon cu arcade sustinute de stalpi subtiri de lemn este unicul de acest fel, si el reia, in mod fericit, tipul traditional de arcade pe stalpi ale pridvoarelor caselor de secol 18, foarte comune in Bucurestii de acum doua veacuri. Asemenea arcade au mai ramas astazi cat sa le numeri pe degete, cele mai cunoscute fiind la galeria Hanului lui Manuc si la casa de targovet din Serban Voda. 
Casa parohiala care este monument istoric cu placuta la poarta a primit o renovare ingrijita acum vreo doi ani, si arata foarte bine si pusa in valoare. 

Un rar si frumos geamlac

$
0
0



Geamlacul cu pricina acopera partea din spate a unei constructii modeste de pe vechea Strada 11 Iunie, strada care merge spre Parcul Carol si Filaret. Corpul de la drum mai inalt si stilul arhitectural vag "modernist" al respectivei constructii lasa sa se inteleaga ca este vorba despre o adaugire sau modificare a unei locuinte mai vechi, a carei parte din spate, cea cu geamlac, a fost mentinuta. 

Geamlacurile, sau verandele inchise cu ochiuri de geam in cadru de lemn sunt caracteristice Bucurestiului balcanic, adica orasului care a precedat "Micul Paris" (vezi http://bucharestunknown.blogspot.com/2010/03/arhitectura-veche-de-influenta-otomana.html). Majoritatea geamlacurilor ramase inchid galeriile interioare ale celor catorva hanuri supravietuitoare, sau pasarelele de la etaj a unor case negustoresti din zona veche a orasului. Mai rar si sporadic sunt de gasit la locuinte familiale, in cartiere vechi, pe Mosilor, Dudesti, Rahovei etc. 

Geamlacul acesta este remarcabil prin dimensiuni, formand un adevarat perete care inchide ambele nivele, prin frumusetea retelei cu ochiuri mici de geam si prin faptul ca, atat cat se poate vedea, s-a conservat intreg. Spatiul ingust pana la calcanul casei de alaturi si gardul inalt il fac greu de observat de obicei, mai ales cand sta in umbra, dar lumina calda si culorile toamnei au creat ocazia perfecta pentru a fotografia una din rarele astfel de structuri ramase, reminiscente ale orasului de acum un veac si mai bine.



Spectacularii stalpi de gard ai bisericii Belu

$
0
0


Aceste uimitoare aparitii sunt spectacularii stalpi de gard ai Bisericii Belu, situata in sudul orasului, pe drumul Giurgiului, in apropierea fostei Piete Pieptanari (azi Eroii Revolutiei) si a cimitirului Belu. 
Biserica a fost construita intre anii 1925-1934, in stilul arhitectural Neo-Romanesc aflat in plina inflorire la vremea respectiva.  
Stalpii reproduc bastioane de citadela medievala, comunicand un mesaj identitar de rezistenta si darzenie, caracteristic stilului arhitectural Neo-Romanesc caruia-i apartin. Finetea si calitatea designului stalpilor, taiati in profil octogonal, pondereaza efectul de masivitate. Sunt intre cei mai frumosi si expresivi stalpi de gard in stil Neo-Romanesc pe care-i cunosc.




O bijuterie in stil Neo-Romanesc

$
0
0

Aceasta adevarata bijuterie se afla pe o strada oarecum laturalnica, ramasita a vechiului Bucuresti din zona devastata de sistematizarea comunista a anilor '1980 dintre Calarasi si B-dul Decebal. Casa este admirabila prin proportiile perfecte si prin elementele arhitecturale distinctive, "bastionul" central, porticul intrarii din spate -portic protejat la randul lui de o streasina mult iesita in afara, sprijinita pe capriori lungi de lemn- si mai ales frumoasele ferestre cu montura de vitraliu din fata, arcadele carora reiau forma arcadelor porticului.





CU ACESTE -PENTRU MINE- INCANTATOARE IMAGINI UREZ IUBITORILOR BUCURESTIULUI UN AN NOU CAT MAI FRUMOS SI MAI PLIN IN BUCURII SI REALIZARI!

Pridvorul unei vile interbelice

$
0
0

Aparitie inedita, aceasta vila interbelica in stil neo-romanesc cu pridvor etaleaza tipul caracteristic de arcade pe stalpisori de lemn preluat identic din arhitectura traditionala a caselor de tara din zona Munteniei, comun in Bucurestiul sec.18 si a primei jumatati a celui urmator. Se stie ca pridvoarele cu arcade autentice, ale caselor vechi, sunt raritati. Exact aceeasi forma a arcadelor se mai vede azi doar la faimoasa galerie a Hanului lui Manuc (1802) si la casa cu pridvor din Serban Voda (sfarsit de secol 18)  (vezi "Vechile case cu pridvor din Bucuresti")


Casa in ruina de pe strada Cameliei, langa Hala Matache

$
0
0
Zace in ruina de ani de zile dar agonia ei va lua sfarsit curand, casa de langa Hala Matache va fi probabil demolata. Finetea si distinctia casei candva superbe sunt inca vizibile.

foto 4 martie 2012

foto 4 martie 2012

foto 4 martie 2012

foto 4 martie 2012

foto 4 martie 2012

foto februarie 2011

foto februarie 2011



Bucurestii ce dispar - O casa in stil Neo-Romanesc

$
0
0

Este probabil ca aceasta frumoasa casa al carei acoperis pare ca se prabuseste va disparea in anii urmatori, si am dorit sa nu se intample fara macar o urma care sa-i pastreze amintirea. Casa se afla (ori se va fi aflat) la nord de Cismigiu, pe Stirbei Voda spre Berzei.


Capatul Bulevardului Pache Protopopescu la mijlocul sec 19

$
0
0
O imagine a Bucurestiului patriarhal desprinsa din memoriile lui Mircea Eliade, descriind zona aflata la capatul actualului bulevard Pache Protopopescu asa cum era la mijlocul sec.19:

"Cateva saptamani, am locuit in casele bunicilor, la capatul bulevardului Pache Protopopescu. Casele acestea fabuloase le cunosteam deja de mic copil. Fusesem pentru intaia oara intr-o primavara, cand aveam vreo patru-cinci ani. Imi ramasese amintirea unei curti enorme, intinzandu-se intre grajduri si hambare, si a unei nesfarsite livezi. Era intr-adevar nesfarsita; n-am ajuns la capatul ei decat dupa ce implinisem opt ani.(...) Acolo, la capatul livezii, (...) nu se vedeau decat zarzari, pruni, gutui, aceiasi pomi ca si in livada bunicilor.(...)

Cu vreo cincizeci de ani inainte, tot pamantul acela fusese al strabunicului. Bulevardul Pache Protopopescu nu fusese inca taiat, si aici se intindeau livezi si gradini de zarzavat. Oborul de vite era aproape. Casa batraneasca, din fata, fusese candva han. Odaia cea mare pastrase inca o parte din tejghelele si politele pe care se aflau cani de pamant, sticle, pahare. Intr-un colt al odaii, in spatele tejghelei, se afla ghiventul beciului. Bunicul cobora, la fiecare pranz, sa scoata vin proaspat din unul din butoaie."

Mircea Eliade, Memorii 1907-1960, Bucuresti ed. Humanitas 2004 pag 21)

Fotografii vechi cu Strada Trinitatii, azi Maximilian Popper

$
0
0
Tocmai am avut marea surpriza si bucurie sa primesc aceste fotografii prin bunavointa d-lui Samuel (Sami) Albuch caruia ii multumesc si pe aceasta cale, atat pentru amabilitatea de a mi le trimite, cat si pentru permisiunea de a le posta pe blog.

Fotografiile dateaza aproximativ din 1977-1978, putini ani inainte de a interveni demolarile anilor '80 din ultimul deceniu al epocii comuniste, experimentul urban monstruos care a insemnat daramarea arbitrara sub buldozere a mii de case, disparitia de strazi intregi sau mutilarea lor, si mai ales pierderea legaturii cu trecutul reprezentata la nivelul cel mai perceptibil de patrimoniul construit. 

Exista foarte putine imagini disponibile ale strazilor si caselor pierdute, datorita numarului redus al aparatelor de fotografiat in epoca si pentru ca in timpul demolarilor fotografiatul era o operatiune periculoasa si riscanta, fiind interzis. Acestea de mai jos sunt foarte pretioase datorita claritatii lor si a perspectivelor largi. Este vorba despre strada fosta Trinitatii, jumatate din care a fost inghitita de Bd Unirii, si a carei parte ramasa se numeste in prezent Maximilian Popper. Pentru usurinta identificarii am adaugat la final portiunea din harta Bucurestiului din anii 1940 cu Strada Trinitatii.

Descrierile imaginilor apartin deasemenea d-lui Samuel Albuch.

Rog persoanele ce ar putea contribui cu adaugiri si completari prin imagini sau propriile amintiri, care ar ajuta la refacerea memoriei locurilor si a legaturii cu trecutul, sa intervina!

Cizmaria lui Ion pe Strada Trinitatii
Strada Trinitatii Scoala Malbim
Strada Trinitatii privita spre Caritas
Strada Trinitaii intersectie cu Petre Carp
Strada Trinitatii privire dinspre Strada Traian
Strada Trinitatii numerele 38-40-42
Trinitatii nr 33
Strada Labirint
Harta Bucuresti 1940 -zona Strazii Trinitatii
Harta Bucuresti 1940-Strada Trinitatii, detaliu

Fotografii actuale de pe strada Maximilian Popper

Doar trei fotografii disponibile momentan, urmand sa mai adaug altele cand reusesc sa fac rost de ele!

Max Popper no. 45, sep. 2012
Max Popper no. 53 si calcanul imobilului Marcel Iancu de la  no. 55 sep. 2012

Max Popper spre Traian si Scoala Malbim, ian. 2013



*Multumiri speciale d-lui Doron Midroni, a carui pasiune si persuasiune a facut posibila postarea acestor imagini!

In fosta raspantie Labirint cu Mircea Voda

$
0
0
Toate fotografiile precum si intreg textul insotitor mi-au fost trimise de un vechi pasionat de fotografie si iubitor al Bucurestilor, CRISTIAN MALIDE. Calde multumiri pentru imaginile inedite dintr-un colt de Bucuresti disparut, cat si pentru cuvintele care dau viata imaginilor si timpului trecut. 
O singura precizare, strada Labirint apare in harta de mai jos sub numele de strada Mitropolitul Ghenadie, iar raspantia Labirint cu Mircea Voda se afla cam in locul unde se intersecteaza astazi Sf Vineri cu Mircea Voda.

Da, este vorba de intersecţia Labirint cu Mircea Vodă, iar ideea fotografiilor se datorează prietenului şi colegului meu de şcoală pe care îl cheamă ... Mircea!

Unde?
Casa de pe Labirint 22 era în piaţeta de la intersecţia Labirint cu Mircea Vodă şi Olteni. Era o piaţetă, nu o simplă intersecţie în unghi drept a două străzi, avea şi un părculeţ. Evident, toată zona a dispărut – Labirint nu mai există pînă la numărul 32, unde locuia alt prieten de-al meu. Şi chiar şi această porţiune ce a supravieţuit, nu se mai numeşte acum strada Labirint, ci ... Căuzaşi!

Harta din 1940 si piateta Labirint/Mircea Voda/Olteni

Cînd?
Este totdeauna dificil de datat pozele făcute pe film, mai ales cele de dinainte de 1989! Dupa 1992, a venit revoluţia foto, am descoperit procesul C-41 şi minilaburile automate, ce puteau face fotografii color la un preţ rezonabil. Înainte de asta, dura şi câteva luni pînă să termin un film, aşa că, şi atunci când ştiu exact data când am dat filmul la developat, sau când a avut loc un ANUMIT eveniment imortalizat acolo, nu ştiu datele pentru toate fotografiile … Este prin 1987, cred ca prin martie – se vede bine zăpada!

De ce?
Întrebarea este pertinentă – multe lucruri nu le-am documentat din indolenţă sau prostie, deşi ar fi fost posibil. Astfel, a fotografia demolarea bisericii Sfânta Vineri era riscant, iar cartierul Uranus era situat mai departe, şi nu ţinea de copilăria mea, dar aici pe Labirint-Călăraşi este inacceptabil că nu am facut foto la timp! Acolo la Micrea Vodă am făcut numai pentru că m-a chemat Mircea!

Ştiau mai de mult ca urma să îi demoleze, şi chiar eu văzusem distrugerea cum urca dinspre Splai (imaginile din 1985 cu Institutul medico-legal şi sinagoga), ba chiar lucrările se întîrziaseră. Da, poate fi şi asta o problemă, că te dărâmă mai tarziu! Astfel, la Mircea fuseseră anunţaţi că se demolează din toamna precedentă, aşa că nu mai cumpăraseră lemne şi cărbuni pt încălzire.
Cînd a venit vestea că s-a amînat cu circa şase luni, au trebuit să caute să cumpere lemne, la un preţ substanţial mai mare decât cel normal! La mine la fel, am stat mai bine de jumătate de an cu toate lucruile strînse, împachetate, cînd aveam nevoie de o carte nu ştiam ce este mai simplu, să umblu în toate pachetele să le desfac să o caut, sau să cer unui coleg să mi-o împrumute ...

Casa era situată la numărul 22, chiar pe colţul de sud cu Mircea Vodă. Majoritatea fotografiilor sunt făcute din părculeţul de vizavi, colţul de nord cu Mircea Vodă. Acest teren apare şi în planul din 1984 ca un minuscul parc, şi tocmai fusese amenajat de un an-doi: avea banci şi pomi, pini decorativi.

Detalii
Imobilul precedent, pe unde era intrarea -usa era mascata de camion:


Da, este un singur imobil, intrarea se face prin partea mai joasa care este un P+1.

Camionul cu butelii de gaz, simbol al sfârşitului anilor 80!


Aşa ceva nu exista încă în 1981, iar după 1989, au dispărut rapid! Dar în anii 1985-88 erau o prezentă foarte familiară, autobuzele cu doua „rachete” mari deasupra, iar la capetele de linie, existau dispozitive pentru încărcarea cu gaz!


Dacă nu aş şti de loc cînd sunt făcute fotografiile, autocamionul cu două butelii de gaz ar fi un bun indiciu ...

Calcanul unde a fost poşta:
În mai multe imagini, se vede calcanul de la casa dintre Mircea Vodă şi Olteni.

Piateta Labirint / Mircea Voda vazuta dinspre parculet

Acolo – unde în imagine este microbuzul - a fost o clădire cu un singur nivel, casă stil 1890, ce adăpostea un oficiu poştal. Probabil ca fusese grav avariată la cutremurul din 1977, şi de aceea a fost demolată.


Pentru mine are o valoare sentimentală deosebită – nu era poşta cea mai aproape de casă, dar în copilărie mergeam acolo să iau revista Vaillant (ulterior le journal de Pif, sau Pif Gadget), la care aveam abonament.

Era o revista remarcabila, mai ales numerele vechi, pînă la jumătatea anilor 1960, care erau tiparite pe hartie de ziar, de calitate mai proastă, dar aveau mai multe articole, povestiri, nu numai benzi desenate!



Pomii din părculeţul de vizavi:




Imobilul de pe coltul Labirint / Mircea Voda si parte din piateta vazute dinspre parculet

Nu am făcut foto cu parcul, dar pomii şi zăpada de acolo apar în mai multe imagini.

Firesc, pentru a prinde casa în întregime, cu obiectiv de 50 mm, trebuia să mă retrag pe cît posibil – parcul era binevenit! 

Dacă nu exista un parc sau teren viran, vederea asupra casei ar fi fost, inevitabil, şi mai limitată – intra doar parţial în cadru ...

Vedere distre strada Olteni:



In piateta

Jos era un atelier de Vulcanizare, aici se poate observa latura de pe Mircea Vodă a casei de pe Labirint 22, iar în stânga se vede părculeţul.




Imobilul Labirint No 22 vazut dinspre strada Olteni:


Imagini luate cu teleobiectivul, dinspre numerele mai mari, înspre Căuzaşi. Se observă că imobilul face parte din front de clădiri de acelaşi tip.

În fund în dreapta se văd macaralele-turn, cu aplatizarea perspectivei tipică dată de teleobiectivul de 135 mm. Nu pot să spun dacă macaralele ce se văd erau pe Zaverei, Legislatorului sau chiar mai jos înspre Splai, după Căuzaşi!




Piata Marasesti in august 1985

$
0
0
In august 1985, o doamna revenita in Bucuresti dupa o absenta indelungata gasea locurile familiare din zona Pietei Marasesti in plin proces de demolare. Casa in care locuise de la nastere si pana in 1961 tocmai fusese transformata intr-un morman de moloz. Fotografiile de mai jos, facute atunci de doamna Josette, sunt publicate pentru prima data. Calde multumiri d-nei Josette si d-lui Doron Midroni (Doru M.), care mi-au aratat fotografiile si mi-au dat permisiunea de a le publica pe blog. Multumiri in plus lui Doru care m-a ajutat sa-mi precizez pe harta pozitia cladirilor!
Pentru a intelege usor unde se aflau cladirile fotografiate si configuratia strazilor, am atasat hartile din 1940 si din anii '60, marcand pe cea de a doua pozitia unor repere cu stelute.

Zona Pietei Marasesti a fost printre cele greu si iremediabil afectate in urma demolarilor masive din anii '80, din ultimul deceniu al regimului dictaturii comuniste. In acei ani, 20% din centrul istoric al Bucurestiului a fost sters de pe fata pamantului cu buldozerele, pentru a se construi in loc un oras "nou" de tip socialist. Candva familiara si prietenoasa, zona Pietei Marasesti si a bisericii Dobroteasa este azi arida si straina, "curatata de istorie". Fotografiile locurilor disparute sunt o incercare de a reface necesara legatura cu trecutul pentru Bucurestiul atat de lovit, nu doar pentru cine a cunoscut acel trecut, dar si, poate chiar in mai mare masura, pentru generatiile mai tinere. Poate ca biserica Dobroteasa, martor supravietuitor al cartierului, va fi privita cu alta intelegere.

Exista foarte putine imagini disponibile ale strazilor si caselor demolate, datorita numarului redus al aparatelor de fotografiat in epoca si pentru ca in timpul demolarilor fotografiatul era o operatiune periculoasa si riscanta, fiind interzis. De aceea, daca aveti fotografii ale cartierelor si caselor de dinainte de distrugerile anilor 1980, si doriti sa contribuiti la documentarea Bucurestiului pierdut, ele pot fi scanate si trimise fie d-lui Doron Midroni (dmidroni@hotmail.com), fie direct mie (cristinaiosif23@yahoo.com), cu orice detalii care ar ajuta la identificare, anul, strada, poate amintiri personale legate de acele locuri.



Casa transformata in moloz de la coltul dintre Bd Marasesti si Calea Vacaresti (am indicat locul ei pe harta de mai sus prin steluta rosie). Putin timp inainte sa fi fost demolata, aceasta casa fusese luata ca reper intr-o fotografie a d-lui Cristian Popescu, aparuta in exceptionala sa carte "BUCURESTI-ARHIPELAG Demolarile anilor '80: stergeri, urme, reveniri". Fotografia poate fi vazuta la acest link
Casa cu balcon pe colt, aflata pe cealalta parte a Bd Marasesti fata de cea de mai sus (am indicat-o pe harta prin steluta verde). Ea apare, privita din alt unghi, intr-o fotografie a d-lui Dan Vartanian, la acest link. In aceeasi fotografie mai apar biserica Dobroteasa si imobilul de colt, cu magazin de paine la parter, din imaginea de mai jos. 
Biserica Dobroteasa, privita dinspre Piata Marasesti (indicata pe harta mea cu steluta galbena)
Imobilul de colt cu magazin de paine la parter, intersectia Calea Vacaresti-Florilor  (indicat pe harta cu steluta albastra)
"Cel putin pana in 1961, era in acelasi loc [in locul magazinului de paine] o bodega. Era acolo un celebru "cetatean turmentat" care in fiecare noapte se proptea in mijlocul intersectiei, sprijinit de un inalt felinar electric care pare sa fi fost dat jos, si de acolo tipa lucruri nu prea complimentare la adresa "Partidului si Guvernului". In vino, veritas. Cumva, peste ani, nu i s-a intamplat nimic!" (Doru)

Cartierul Uranus - Izvor - Mihai Voda, fotografii din 1979

$
0
0
Am primit recent, si cu recunostinta, de la dl Adrian Muresan, un set de cateva zeci de fotografii ale disparutului cartier Izvor-Mihai Voda. Sunt facute in 1979 de catre fratele sau, dl Ion Muresan.

Mai jos sunt doar o parte, insotite de identificarile si comentariile d-lui Adrian Muresan. Nu am facut decat sa adaug o harta a zonei, un fragment din harta Bucurestiului de la inceputul anilor '70. Restul imaginilor incerc sa le public cat de curand, intr-o alta postare. Speranta mea este sa serveasca candva, impreuna cu alte fotografii existente, unui proiect de reconstituire 3D a cartierului!

"M-ar bucura ca in urma acestui demers sa reintalnesc vechi cunostinte, vecini sau, cum ati spus, alti locuitori ai frumosului si regretatului meu cartier. In acest scop, puteti atasa chiar si adresa mea de mail" 
Ceea ce si fac: adrianmuresan51@yahoo.com

Din nou, calde multumiri d-lui Adrian Muresan care mi-a trimis fotografiile, insotite de explicatii atat de detaliate.

Bucuresti - sf. anilor '60 sau inceputul anilor '70 - cartierul Uranus Izvor

Biserica Izvorul Tamaduirii:

Biserica Izvorul Tamaduirii din str Putul cu Apa Rece, la capatul dinspre str.Izvor

Strada Izvor spre Mihai Voda:

"Intersectia str.Izvor, str.B. P. Hasdeu si str. Ceres cu vedere spre str. Mihai Voda. In cladirea urmatoare celei cu “Lactate”erau un magazin de paine, o frizerie si o tutungerie (care vindea si caiete de scoala)."

"Str.Izvor dinspre str.B.P.Hasdeu catre str.Mihai Voda. In cladirea din prim-plan erau un atelier de mobila si o cizmarie. In planul departat se vede fabrica Luceafarul – spalatorie si curatatorie chimica – fosta Schmit si devenita ulterior Nufarul. Nu era deci o fabrica in sensul propriu, dar toata lumea ii spunea asa."

"Poza pe str. Izvor, din fata fabricii Luceafarul catre intersectia Izvor cu Hasdeu. Se mai puteau vedea reflectoarele de la nocturna de pe stadionul Republicii (ANEF)"

"Intrarea in fabrica Luceafarul (Nufarul). Fabrica mai avea o intrare prin str.Orascu, vizibila intr-o poza ulterioara. Peste drum de aceasta intrare, fabrica mai avea niste garaje – cu compresor in curte la care ne umflam mingile de fotbal – si ceva ce semana a club-sala de festivitati."

Strada Izvor la intersectia cu Mihai Voda:

"Str.Izvor la intersectia cu str. Mihai Voda si V.A Ureche. Cladirea din fata era pe Izvor la nr. 65. La parter era un magazin de paine (vizibil in poza pe colt) si in dreapta, o cizmarie. Mai in dreapta exista candva si un mic debit de  tutun – nu mai era. Cladirea rosie din planul doi era pe Mihai Voda la nr.70."

Strada Mihai Voda vazuta dinspre strada Izvor, urcand in panta spre Uranus. "In prim-plan, cladirea de la nr 70, apoi, in spatele masinii Fiat 850, gardul de beton si poarta din spate a intrep. Frigocom (care avea intrarea prin strada izvor). In planul departat, "rondul" cu str Fonteriei si str Putul cu Apa Rece"

Acelasi segment de strada de mai sus, partea din dreapta:

"Str. Mihai Voda din dreptul nr.63 (cladirea din dreapta) apoi, in mijlocul pozei, blocul de la nr.61, colt cu str. Al. Orascu,  iar in deal, “rondul” de la intersectia cu Fonteriei si Putul cu apa rece"

Tot strada Mihai Voda cativa metri mai in fata, la intersectia cu Al Orascu (in dreapta):

 "Cladirea cu intrare boltita, cred de la nr 66, era numita "la fotograf". Aici chiar a fost un atelier foto"
 "Strada Al Orascu vazuta din intersectia cu Mihai Voda"

Tot strada Al Orascu vazuta din Mihai Voda, partea dreapta:

"Tot strada Al Orascu din intersectia cu Mihai Voda (in dreapta, blocul de la nr 61). In plan mai indepartat, intrarea din spate si o cladire mare a fabricii Luceafarul. La subsolul cladirii era o cantina. In fata acestei cladiri era strada Jupiter (nu se vede deloc in poza)"

Din nou aceeasi portiune din strada Mihai Voda, vazuta de data asta din directie opusa:

 "Str. Mihai Voda vazuta din ”rond” catre intersectia cu Izvor. Chiar in stanga incepea str. Putul cu Apa Rece, iar in planul din mijloc, tot inspre stanga, str.Al. Orascu"

Pitoreasca imagine a coltului dintre strada Fonteriei si strada Putul cu Apa Rece, imortalizata de multe ori:

"Str. Fonteriei – in sus – si str. Putul cu apa rece – in jos –  vazute din “rond”. In capatul strazii Fonteriei, in planul departat, se pot vedea panourile de la demolarea sediului garnizoanei (arsenalului, cum ii spunea lumea). Acolo a fost initial si Monumentul Pompierilor, adica la locul lui, in Dealul Spirii."

Si strada Fonteriei:

 "Str. Fonteriei vazuta din rondul strazii Mihai Voda. In dreptul gardului de beton era foarte demult, cazarma corpului de garda de la arsenal." 

Cartierul evreiesc Dudesti-Vacaresti

$
0
0
Memoria si parfumul cartierului Dudesti-Vacaresti si a lumii evreiesti bucurestene - fragmente din "Calea Vacaresti" de Isac Peltz

Mandria lui Şulăm Şolţ era, desigur, casa din Traian. A cumparat un bordei si a ridicat cateva incaperi omenesti. (...) Putini evrei aveau in strada asta si mai ales in partea care da spre Calea Dudesti locuinta proprie. Cei mai numerosi-negustori ambulanti, vanzatori in magazinele de pe Lipscani, samsari cu destine greu de banuit, lucratori si functionari de birou cu lefuri nenorocite- de abia isi duceau zilele.






Langa han se insirau casute cu intrarea la strada, fiecare cu cateva trepte. Erau mici pravalii de coloniale, sticlarie, un atelier fotografic, o salita de dans, in fund o scoala de copii, o "carnatarie" si alte marunte caminuri cu "stapani" rupti in coate si melancolizati de lunga asteptare a clientilor.(...)


 Se desprimavara. Calea Dudesti respira mai liber. Covrigarii si cofetarii au ornat vitrinele cu tot felul de dulciuri. In ceainarie, lumea se grabea: nu mai era frig si clientii, intoliti subtire, puteau sa mai goneasca prin cartier. Mamele isi asteptau, in fata curtii sau a dughenelor, copiii de la scoala evreiasca din Traian. In Calea Vacaresti, primavara a desfundat casele scunde.(...)

Se plimbau, adesea, pe cheiul Dambovitei, in verile aprinse ale Bucurestiului vechi, parfumat de atata liliac si inveselit de atatea laute. Pe dinaintea ochilor lui iata ca se iveste, din neguri, turla bisericii, pe care apusul a zugravit-o cu purpura curata ca in adastarea sarbatorii.(...)

 ...Calea Vacaresti isi aduna oamenii. Din departarea centrului se inapoiaza spre ulitele stramte, covarsite de bezna si mister, inalti pravaliasi cununati cu suferinta, fete subtiri in bluze usoare, mirate si obosite, babalaci chinuiti de mijloc, matroane vaste ca niste garderobe...S-au luminat iar ceainariile...Au revenit baietii cu plete, cu ochii minati de vise, cu bluze albe, pierduti in reveria lor totala, sa-si ameteasca foamea de altceva la masa patata de ani...
                                                                                                               (Isac Peltz, Calea Vacaresti)

Lumea disparuta a Cartierului Uranus (II)

$
0
0
Am primit mesajul de mai jos, cu mentiunea ca este pentru ciclul "Lumea disparuta a Cartierului Uranus". L-am reprodus intocmai. Este o mica particica din memoria pierdutului cartier Uranus si a lumii duse o data cu el.
Multumiri cordiale d-lui Dan Melinte pentru amintirile, pozele vechi si emotiile impartasite!

Buna ziua,

Va felicit pt blog-ul "Unknown Bucharest". Sunt unul dintre cei nascuti in Bucuresti si am copilarit intr-un oras inca romantic, cu alei pietruite si castani, case estetice cu arhitectura superba.
Desi poate par nostalgic pt acele timpuri, nu pot sa uit acei 3 ani ( 1968-1970) cand parintii m-au dat la caminul de copii cu program saptamanal din Strada Militari (langa intersectia cu Str Cazarmii) din cartierul Uranus. Parintii au stat o perioada pe Str. Putul cu apa rece. Amandoi aveau serviciu si neavand cu cine sa ma lase au fost nevoiti sa ma dea la acest camin.

Pastrez o amintire vie despre zona de poveste (cart Uranus) in care se gasea acest camin. Strada ( Militari) pavata cu piatra cubica cobora cu o inclinatie foarte pronuntata dinspre Str. Uranus, dupa care vira la 90 grade spre Str Cazarmii. Caminul era primul imobil (din vale) alaturat de zidul care inconjura Arsenalul si Cazarma. Avea la intrare o poarta din fier forjat si o curte mare in fata. O poarta mica ruginita si asimetrica era cocotata pe deal langa zidul cazarmii si permitea accesul celor curiosi sa priveasca in curte (baietii mai mari din cartier obisnuiau sa ne arunce de acolo de sus bomboane).

In spatele caminului (care probabil a fost inainte o casa boiereasca) se afla o gradina de vis, cu vegetatie luxurianta plina de nalbe inalte cu flori colorate contrastand pe langa zidurile de caramida rosie care delimitau laturile de nord si vest (dealul Arsenalului). Pe latura de est se gaseau gradinile altor imobile din zona cu aceeasi vegetatie exotica. Printre ulucile de la gard zaream acolo statuete de culoare negru-verzui(Bronz oxidat)probabil salvate din locuri publice de catre proprietari.
Dupa 1970 parintii s-au mutat in alt cartier si nu am mai fost in acele locuri o vreme, singurele imagini care mi le mai permiteam erau cele prin geamul tramvaiului care cobora lenes pe panta umbrita a dealului din strada Uranus, cand mergeam cu mama la magazinul Victoria la ultimul etaj sa-mi cumpere un vagon de trenulet (pasiunea mea de atunci).

Am reusit sa mai revad acele locuri dupa 12 ani (1982)cand parintii mi-au cumparat o bicicleta. Primul drum pe care l-am facut a fost desigur in zona. Am avut noroc, Strada Militari era inca la locul ei. Am pedalat periculos drumul pietruit in panta si m-am oprit jos, m-am asezat pe iarba inca verde sa ma odihnesc. Am respirat aerul acela familiar cu atata placere incat nu imi venea sa plec. Din pacate parintii nu si-au permis un aparat de fotografiat, poate ca l-as fi folosit sa imortalizez momentul.

Totusi prin vraful de fotografii din albumul familiei am reusit sa gasesc doua poze color cu grupa mea de la camin din anul 1968. 


Caminul de Copii cartier Uranus - 1968

Gradina din spatele Caminului de Copii - Militari Cazarmii 1968

Prima este facuta in fata caminului cu doamna directoare in centru (eu sunt cel din fata care plange dupa mama) si cealalta este facuta in gradina din spate cu educatoarele noastre. Nu am sa uit nici faptul ca una din acele educatoare ne-a invatat pt prima oara o limba straina (lb franceza).

Am atasat cele doua fotografii impreuna cu una gasita in cartea Dl Andrei Pandele (cu strada Militari si portita ruginita de pe deal) si o mica harta cu zona in care era amplasat imobilul (marcat cu X rosu)


Strada Militari intersectie Cazarmii - FOTO ANDREI PANDELE


Poate se vor regasi si alte persoane printre acesti copii din grupa mea. Eventual poate se va gasi cineva cu mai multe informatii despre istoria acestui imobil/camin/gradinita.

Va multumesc pentru atentie
Cu respect
Dan

Fostul azil din Strada Lamaitei

$
0
0
Fostul azil din Strada Lamaitei, fotografii luate in 29 ianuarie 2010



"Asilul COLONEL GEORGHE SI SEVASTI COSTESCU s'a zidit in anul 1910 prin osardia P.S. Nifon Episcopul Dunarei de Jos si fost Vicar al Mitropoliei din Bucuresti, fiind Architect diriginte Dl STEFAN CIOCARLAN, iar maestru constructor Dl GRIGORE FRATTA din strada (...) si s'a dat in stapanirea si administratia societatei Clerului Roman 'AJUTORUL' din Bucuresti conform testamentului defunctei Sevasti Costescu"

Dealul Patriarhiei

$
0
0
Intr-una din zilele reci si cu lumina clara ale acestui decembrie, Biserica Patriarhiei capatase o aparenta aproape imateriala.


Recunoscator de a fi invins rascoala lefegiilor, Constantin Serban Basarab fonda in 1655 o manastire pe un deal acoperit cu vii din apropierea Curtii Domnesti ("Dealul Viilor"). Se pare ca anterior existase aici un mic schit de lemn, lucru deloc neobisnuit. Manastirea a infruntat valtoarea vremurilor inca de la inceput, fiind jefuita de turci inainte chiar de a fi terminata. Mai apoi Radu Leon a reusit sa o ispraveasca si sa o inconjoare cu un zid protector ca de cetate, intarit cu contraforti. Tot el, stramutand Mitropolia de la Targoviste la Bucuresti, a transformat biserica in Catedrala mitropolitana (1668). 


Vestigiu al fostei incinte si monument de arta feudala, poarta de intrare cu turn a aparut in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu care a dorit sa-si inlesneasca accesul dinspre resedinta sa de la poalele dealului, pana atunci intrarea facandu-se pe sub turnul-clopotnita dinspre Filaret

De-a lungul timpului, Colina Mitropoliei a fost martora sau scena evenimentelor istoriei. Clopotele Mitropoliei au rasunat cele dintai in ziua de 11 iunie 1848 din Turnul lui Brancoveanu, vestind izbucnirea Revolutiei, iar Dealul Mitropoliei a fost inconjurat de masele populare pentru a sustine guvernul revolutionar in momentele critice. Langa clopotnita Mitropoliei au fost ingropati intr-o ceremonie miscatoare, in prezenta bucurestenilor care "intesau" aleea ce duce la catedrala, cativa martiri ai acelor zile agitate. Pe colina Mitropoliei a fost ales sub presiune populara Alexandru Ioan Cuza domn al Tarii Romanesti, savarsindu-se astfel Unirea Principatelor, tot aici a fost proclamata Independenta de Stat a Romaniei si Regatul. Istoricul Emanuel Badescu ne vorbeste despre bucuria si entuziasmul popular din ziua sfintirii Clopotului cel Mare, adus in 1888 pentru a indeparta, o data cu vechiul clopot inlocuit, amintirea prezentei rusesti in Principate.

Domni si mitropoliti au fost unsi in fata altarului catedralei, iar biserica a avut si rolul de necropola domneasca. Cele doua cruci din dreptul altarului sunt ramasite ale crucilor si pietrelor de mormant care existasera in jurul bisericii. Mitropolia a fost centru de propagare al culturii prin tiparirea de carti in tipografia instalata aici de Mitropolitul Varlaam, intre care si prima Biblie tradusa de carturarul Nicolae Milescu Spatarul in limba romana (1688). 


Frederic Dame remarca la inceputul secolului trecut contrastul dintre destinatia lor atat de importanta si simplitatea si modestia cladirilor de pe Dealul Mitropoliei care gazduiau cele trei autoritati: cea Divina, cea a Statului si cea Ecleziastica. 

In 1907, pe locul fostei staretii (in care se tinusera inca din vremea Regulamentului Organic sedintele Divanului boieresc si ale Adunarii Obstesti prezidate din jiltul sau de Mitropolitul tarii), a fost construit noul Palat al Camerei Deputatilor, cladirea eleganta cu portic (arh. Dimitrie Maimarolu) cu o cupola caracteristica, usor de recunoscut de la distanta. Mai tarziu a fost edificat (arh George Simotta, 1931) noul Palat al Patriarhiei. Palatul se intinde pe coasta dealului in jos, fiind vizibil din Bd. Regina Maria ori din alee si doar putin de pe platou.


Palatul Patriarhiei vazut dinspre alee (Strada Patriarhiei);


Intrarea dinspre apus si cupola familiara bucurestenilor a Palatului fost al Camerei Deputatilor;



Pe latura de apus a platoului si alipite resedintei Patriarhului sunt Paraclisul si foisorul lui cu arcade in stil brancovenesc, refacute de catre domnitorul Nicolae Mavrocordat, pretioase monumente de arhitectura feudala romaneasca. Tampla aurita si ajurata a paraclisului si poarta de lemn sculptat sunt recunoscute pentru remarcabila valoare artistica.
Acest luminat fanariot, posesor al unei biblioteci faimoase, "cea mai bogata din Europa Orientala", ridicase cam in acelasi timp (1724) azi pierduta Manastire Vacaresti si casele domnesti cu minunatul, la propriu, Foisor (disparut si acesta) care a dat numele mahalalei, nume ajuns pana la noi (cartierul din jurul Bisericii Foisor, in sud-estul orasului - nici o legatura cu Foisorul de Foc). 

Lipsesc cele doua porti groase de stejar ale turnului de acces, disparute in urma restaurarii recente.

Biserica larga si bine asezata pe pamant s-a dovedit de nezdruncinat, la propriu si la figurat, strabatand timpul si implinindu-si menirea. Turlele ei sunt intre foarte putinele turle de biserici bucurestene scapate neatinse. Catedrala a fost de-a lungul timpului simbol al puterii statale a Tarii Romanesti si al rezistentei neamului. 
Prin monumentele sale de istorie si arta si prin incarcatura de semnificatii Dealul Mitropoliei poarta un mesaj uitat si de care avem nevoie mai mult ca oricand, acela al identitatii noastre si a ceea ce ar trebui sa fim.